AcasăPoliticăCine este Ramona Chiriac, „femeia independentă” care deschide lista PNL-PSD la europarlamentare

Cine este Ramona Chiriac, „femeia independentă” care deschide lista PNL-PSD la europarlamentare

-

Liderii coaliției PNL-PSD au decis să candideze pe aceeași listă la alegerile europarlamentare, iar primul candidat va fi reprezentanta Comsiei Europene la București, Ramona Chiriac, o „femeie independentă”, așa cum a fost prezentată de cele două partide. E în această funcție din iunie 2021.

Este diplomat de carieră, cu aproape 20 de ani de experiență în afacerile UE, inclusiv la nivel local în România.

Ramona Chiriac a fost consul general al României în Munchen din 2016 și face parte din serviciul diplomatic român din 2008. Înainte de experiența de peste un deceniu în funcții diplomatice, a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, în special pentru pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE.

În cadrul Ministerului Integrării Europene al României, ea a fost responsabilă în special pentru promovarea valorilor UE.

În anii 2000, a fost șefa de cabinet a prefectului PNL Gabriel Berca. Ea l-a urmat la București, după ce acesta a fost numit secretar general în Guverul Tăriceanu, ocupând funcția de șefă de cabinet, potrivit presei locale. 

Chiriac a absolvit studii europene la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca din România. Deține două diplome de master, una în studii europene și alta în studii de gen.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...