O ruină de pe Transalpina a fost transformată într-o casă primitoare, desprinsă din povești. „Fă rai din ce ai!”

casă transalpina
Foto: Maria Mareș / Izolați în Natură | Idei, Sfaturi, Remedii pt. Viața Liberă

O casă ruinată din județul Alba, transformată într-o locuință primitoare ce amintește de casele bunicilor, a stârnit admirația internauților, adunând sute de aprecieri.

„Bună seara, oameni cu această pasiune frumoasă pt. viață și natură!

Vă arăt și eu proiectul nostru născut sub lozinca: fă rai din ce ai! Cam așa arată acum căsuța renăscută din ruina pe care inițial ne gândeam să o dărâmăm”, a scris proprietara Maria Mareș în mesajul care a însoțit fotografiile postate pe grupul de Facebook „Izolați în Natură | Idei, Sfaturi, Remedii pt. Viața Liberă”.

Casa se află aproape de Transalpina, în județul Alba.

casă transalpina
Foto: Maria Mareș / Izolați în Natură | Idei, Sfaturi, Remedii pt. Viața Liberă

Proprietara a mai spus că întotdeauna i-a părut rău de casele care se dărâmă. Acum, după ce a refăcut locuința, simte că retrăiește amintirile copilăriei petrecute la bunici, a mai explicat ea.

„Căsuța nu este gata, nici interior, nici exterior, doar de 6 luni lucrăm la ea. Eu nu am avut răbdare până să treacă iarna să putem continua (plafonul în interior) așa că în toamnă am aranjat în ea tot ce am avut. Și da, ne aduce numai clipe de poveste această mică căsuță.

Cât despre istoria locului, da ne-au povestit vecinii, îmi place să aflu, dar cel mai interesant mi s-a părut să aflu că a mai fost o dată refăcută tot din stadiul de ruină! Căsuța asta chiar vrea să trăiască și chiar este iubită”, a completat proprietara.

casă transalpina
Foto: Maria Mareș / Izolați în Natură | Idei, Sfaturi, Remedii pt. Viața Liberă

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.