Un băiat de 6 ani din SUA a fost îmbarcat greșit într-un avion și, în loc să ajungă în Fort Myers, Florida, unde îl aștepta bunica sa, a ajuns în Orlando, un alt oraș din statul american, relatează „The Guardian”.
Incidentul amintește de peripețiile lui Kevin McCallister în filmul „Singur acasă 2”, în care băiețelul greșește avionul și ajunge în New York, în timp ce familia lui ajunge în Florida, chiar în perioada Crăciunului.
În acest caz, băiatul a fost îmbarcat greșit în Philadelphia într-o cursă a companiei aeriene Spirit Airlines. Bunica sa îl aștepta în Fort Myers, dar copilul a ajuns în Orlando, la peste 250 de kilometri distanță.
Se pare că angajații companiei Spirit Airlines l-au urcat pe Casper într-un zbor greșit.
Un post de știri local a vorbit cu Maria Ramos, bunica lui Casper. Femeia a relatat că a primit un apel de la nepotul ei după ce acesta a aterizat în Orlando.
După ce a aflat că băiatul a aterizat în cu totul alt oraș, femeia a condus până în Orlando ca să-și recupereze nepotul. Spirit Airlines s-a oferit să acopere costurile deplasării.
Bunica încă are nelămuriri cu privire la întregul incident: „Vreau să mă sune (reprezentanții liniei aeriene – n.r.). Să-mi spună cum a ajuns nepotul meu în Orlando. Cum s-a întâmplat asta? L-au scos din avion? A fost lăsat să plece singur după ce mama i-a înmânat documentele angajatului liniei aeriene? S-a urcat singur în avionul greșit?”, a comentat Ramos pentru WINK-TV.
Spirit Airlines a anunțat într-o declarație că „ia în serios siguranța transportului tuturor pasagerilor” și că a început o investigație internă.
„Ne cerem scuze familiei pentru această experiență”, a mai transmis compania.
Foto: 20th Century Fox / Wikipedia.org / impawards.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: