Moartea actorului Matthew Perry, celebru pentru rolul lui Chandler Bing din serialul „Friends”, a fost un accident cauzat de „efectele acute ale ketaminei”, au anunțat medicii legiști din Los Angeles, transmite BBC.
Pe 28 octombrie, actorul a fost găsit inconștient în piscina casei sale din Los Angeles.
De-a lungul timpului, Perry s-a luptat cu dependența de analgezice și de alcool și s-a internat de mai multe ori în clinici de reabilitare.
În 2016, el a declarat pentru BBC Radio 2 că nu-și amintește 3 ani de filmări din timpul „Friends”, din cauza băuturii și a drogurilor.
Alte cauze care au contribuit la decesul bărbatului de 54 de ani au fost boala coronariană de care suferea și efectele buprenorfinei, care este utilizată pentru a trata dependența de opioide, a arătat un medic legist din Los Angeles.
„La nivelurile ridicate de ketamina găsite în probele de sânge luate post-mortem, principalele efecte letale ar fi atât din cauza suprastimularii cardiovasculare, cât și a hipovențilației”, a arătat medicul legist adjunct Raffi Djabourian, potrivit AP.
„Boala coronariană contribuie (la deces – n.r.) din cauza exacerbării efectelor miocardice induse de ketamină asupra inimii”, a mai transmis acesta.
Nu este clar de ce Perry avea ketamina în organism. Actorul făcuse perfuzii cu ketamină cu mai mult de o săptămână în urmă, ca parte a tratamentului său de sănătate mintală, dar medicamentul nu avea de ce să rămână în corp mai mult de câteva ore, relatează Yahoo News.
Ketamina este un medicament care a fost aprobat ca anestezic în SUA încă din 1970. În anii 1990, totuși, ketamina a devenit un drog de club popular, adesea denumit Special K. Poate fi înghițit, inhalat sau injectat și este de obicei vândut sub formă de pulbere. Ketamina poate provoca efecte halucinogene, precum și sentimente de disociere și euforie.
Matthew Perry a fost înmormântat la un cimitir din Los Angeles după o înmormântare privată, a informat presa americană în noiembrie.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: