AcasăEconomicMinistrul Finanțelor spune că e posibil să apară noi măsuri fiscale

Ministrul Finanțelor spune că e posibil să apară noi măsuri fiscale

-

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că fără pachetul de măsuri fiscale este foarte greu de asigurat o stabilitate a deficitului bugetar și probabil va fi nevoie, în curând, de măsuri suplimentare care să asigure încadrarea în ținta de deficit de 5,5% din PIB.

„Probabil va fi nevoie, în curând, de măsuri care să ne asigure încadrarea în ţinta de deficit de 5,5% din PIB şi acestea privesc în general acele categorii de cheltuieli care în luna decembrie sunt cu un ritm fără precedent, acele cheltuieli pe care nu le putem controla şi care vin din zona ordonatorilor principali de credite”, a declarat ministrul Boloş la Antena 3.

Ministrul a mai spus că a amintit faptul că. în lipsa acestor măsuri din proiectul de lege, va fi foarte greu să managerieze ţinta de deficit bugetar.

„Am precizat că, pentru luna decembrie, care este luna cu cheltuielile publice cele mai mari, va trebui să avem încă de acum stabilite măsuri suplimentare pentru a putea controla deficitul bugetar şi a ne încadra în angajamentele asumate faţă de Comisia Europeană.

Nu discutăm de măsuri fiscal-bugetare sau de măsuri care să privească drepturi ale personalului angajat în sistemul public, nu acesta este scopul, ci anumite categorii de cheltuieli care pot fi amânate şi pentru anul viitor şi să generăm cheltuieli şi datorii faţă de furnizorii de servicii publice în anul următor”, a explicat Boloş.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...