AcasăInternationalAustria continuă blocada Schengen: Nu are niciun sens să vorbim despre o...

Austria continuă blocada Schengen: Nu are niciun sens să vorbim despre o extidendere

-

Austria respinge în continuare intrarea în Schengen a României și Bulgariei. Mesajul a venit după apelul președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca Viena să renunțe la această opoziție.

În discursul său anual privind starea Uniunii Europene, prezentat în plenul Parlamentului European la Strasbourg, Ursula von der Leyen i-a cerut Austriei să permită intrarea României şi a Bulgariei în Schengen „fără nicio întârziere”.

Totuşi, Viena a respins rapid solicitarea. ”În prezent, cifrele privind migraţia sunt în creştere în Europa şi, în multe ţări, se discută despre controale frontaliere suplimentare, de exemplu la frontiera dintre Germania şi Polonia”, a declarat ministrul de interne austriac Gerhard Karner.

”La acest moment, nu are niciun sens pentru mine să vorbim despre o extindere a Spaţiului Schengen. Avem nevoie de mai multe controale, nu de mai puţine”, a adăugat el.

Austria blochează aderarea celor două ţări (la Schengen), temându-se de un aflux de migranţi ilegali. Potrivit guvernului austriac, România şi Bulgaria nu şi-ar putea controla eficient frontierele, care ar deveni frontiere externe ale Uniunii Europene după aderarea celor două ţări la Schengen.

Ursula von der Leyen a subliniat miercuri că România şi Bulgaria au devenit deja un model ”arătând cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările” de migranţi.

„Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din spaţiul nostru Schengen. Aşadar, haideţi să le primim în sfârşit, fără nicio întârziere”, a adăugat şefa Comisiei Europene în discursul său privind starea UE.

Insistenţa guvernului austriac de a bloca intrarea celor două ţări est-europene în Schengen a fost criticată şi de partidul liberal NEOS, aflat în prezent în opoziţie.

”Acesta este un apel direct către guvernul federal austriac de a ridica în cele din urmă veto-ul său incalificabil şi antieuropean”, a declarat eurodeputata Claudia Gamon pentru agenţia de presă APA, după încheierea discursului Ursulei von der Leyen în plenul Parlamentului European.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...