AcasăEconomicCine va construi primul tronson al Autostrăzii A8

Cine va construi primul tronson al Autostrăzii A8

-

Secțiunea 3 din Autostrada A8, tronsonul Leghin-Târgu Neamț, va fi construită de asocierea SA&PE CONSTRUCT S.R.L. – SPEDITION UMB S.R.L. – TEHNOSTRADE S.R.L.

Valoarea ofertată a fost de 1,56 de miliarde de lei, față de cei circa 2 miliarde estimați la licitație.

Tronsonul Leghin-Târgu Neamț (Moțca/DN2) va fi, practic, primul tronson din PNRR de pe A8 care va intra în construcție, dacă lucrurile nu vor fi prelungite prin contestații. Aici merită precizat însă că lucrările prin PNRR vor trebui finalizate complet în 2026, altfel nu vor beneficia de finanțarea alocată.

Dacă va semna contractul, UMB va avea la dispoziție 6 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru construcția celor 29,91 de km ai acestei secțiuni.

Primele două tronsoane ale autostrăzii „Unirii” A8 Tg. Mureș – Iași – Ungheni au fost scoase la licitație încă de la finalul anului trecut. Cele două tronsoane sunt:

  • Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea I: Târgu Mureș – Miercurea Nirajului și legătură la Autostrada A3 – 24,4 km (inclusiv drumul de legătură în lungime de 2,4 km)
  • Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț, Secțiunea III: Leghin – Târgu Neamț – 29,91 km

Compania românească UMB (împreună cu celelalte entități din grup – SA&PE și Tehnostrade) construiește în acest moment toate cele 10 tronsoane din Moldova cuprinse în PNRR pentru Autostrada „Moldovei” A7 – vorbim de circa 250 de kilometri de la Buzău și până la Pașcani.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...