Joi, pe 6 iulie, la ora 13:00, Podul peste Dunăre de la Brăila va fi inaugurat. Este vorba despre cea mai complexă și mai scumpă lucrare rutieră derulată de România în ultimii zece ani.
Potul are aproape 2 kilometri și este al treilea pod suspendat ca dimensiune din țările UE.
Potrivit reprezentanților Ministerului Transporturilor, în prima etapă, traficul rutier va fi deschis pe relația parțială, cu descărcare în județul Tulcea pe drumul până la Măcin (etapa I), urmând ulterior ca varianta până la Jijila și primul kilometru pe zona Brăilei (etapa II) să fie finalizată în curând.
De asemenea, e important de precizat și că după deschiderea inițială a traficului, circulația pe pod va fi restricționată pe timpul nopții pentru o perioadă, pentru a permite demontarea macaralelor.
Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km și cuprinde două secțiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km și drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Drumul de legătură cu DN22 Smârdan – Măcin, care se deschide pe 6 iulie, are o lungime de 4,328 km, acest drum va fi prevăzut cu o bandă de circulație pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila- Jijila) si se va intersecta cu DN22 Smârdan-Măcin.
Drumul principal Brăila – Jijila are o lungime de 19,095 Km si va fi prevăzut cu două benzi de circulație pe sens până la kilometrul 8, și apoi cu câte o bandă de circulație pe sens până la finalul proiectului – km 19. Drumul va avea și benzi de încadrare, acostamente, zona mediană și zona de parapete.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: