AcasăInternationalEuropaA murit Silvio Berlusconi

A murit Silvio Berlusconi

-

Silvio Berlusconi, fostul premier italian, a murit la vârsta de 86 de ani, anunță „The Guardian”.

Magnatul mass-media, care a condus 3 guverne ale Italiei între 1994 și 2011, și al cărui partid Forza Italia face parte din actuala coaliție de guvernare, suferea de leucemie de ceva vreme.

Berlusconi a fost unul dintre cei mai extravaganți politicieni ai Italiei, revenind pe scena politică în anul 2017, în ciuda unei cariere afectate de scandaluri sexuale, nenumărate acuzații de corupție și o condamnare pentru fraudă fiscală.

În această primăvară el a fost internat 6 săptămâni la Spitalul San Raffaele din Milano, unde a urmat un tratament pentru o infecție pulmonară asociată leucemiei mielomonocitare cronice de care suferea.

Născut la Milano în 1936 într-o familie din clasa de mijloc, Berlusconi și-a început cariera de afaceri în imobiliare. Apoi a fondat Mediaset, cel mai mare radiodifuzor comercial din Italia. De asemenea, a deținut clubul de fotbal AC Milan între 1986 și 2017.

Forza Italia a fost înființată în 1993. Un an mai târziu, Berlusconi a fost primul prim-ministru ales fără să fi ocupat anterior o funcție guvernamentală. Cel de-al doilea mandat, între 2001 și 2006, este cel mai lung deservit de un lider italian de după al Doilea Război Mondial. A revenit la putere în 2008, dar a fost forțat să demisioneze în 2011, pe fondul unei crize acute a datoriilor.

Berlusconi a fost condamnat pentru fraudă fiscală la sfârșitul anului 2012, pentru care și-a ispășit pedeapsa de un an făcând muncă în folosul comunității cu fracțiune de normă într-o casă rezidențială din Milano.

Interdicția de a candida pentru funcții publice a fost ridicată înainte de alegerile generale din 2018.

În 2019, Berlusconi a câștigat un loc în Parlamentul European, la alegerile generale din octombrie 2022 partidul său a revenit la putere într-o coaliție condusă de Frații Italiei ai Giorgiei Meloni. Berlusconi a fost ales senator.

De-a lungul vieții, politicianul italian s-a căsătorit de 2 ori și a devenit tată a 5 copii.

Foto: European People’s Party / Wikipedia.org

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...