AcasăSocialEducaţieMediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar 2 note, în contextul...

Mediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar 2 note, în contextul grevei profesorilor

-

Ministerul Educației a lansat în consultare publică un ordin de ministru care prevede că mediile elevilor vor putea fi încheiate cu doar două note, în contextul grevei profesorilor, care a început de mai bine de două săptămâni.

În mod normal, la sfârșitul anului școlar elevii trebuie să aibă minimum N+3 note, unde N este numărul de ore alocat disciplinei pe săptămână în planul-cadru.

Astfel, dacă la o anumită disciplină elevii au două ore pe săptămână, atunci la finalul anului ei trebuie să aibă 5 note la acea materie.

Modificările propuse prin proiectul lansat în consultare publică vizează următoarele, a mai anunțat Ministerul Educației:

În anul școlar 2022 – 2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.

În anul școlar 2022 – 2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...