Primăria Piatra Neamț a anunțat că va tăiat aproximativ 200 de pomi fructiferi din oraș pentru că fructele acestora murdăresc trotuarele și crează disconfort trecătorilor. În locul lor vor fi plantați 2.000 de arbori ornamentali.
„În cadrul proiectelor de modernizare a coridoarelor de mobilitate este prevăzută și amenajarea spațiilor verzi. Acest lucru implică, pe lângă amenajarea gazonului, și plantarea de arbori potriviți condițiilor climatice din orașul nostru, care să fie adaptați mediului de aici”, a transmis Primăria Piatra Neamț.
Primarul Andrei Carabelea a declarat că acţiunea se va derula în cadrul proiectelor de modernizare a coridoarelor de mobilitate ce au prevăzute amenajări de spaţii verzi.
„Zilele acestea în orașul nostru se taie câteva sute de pomi fructiferi. Mai exact, 225 de astfel de arbori care pătează aleile și nu numai. Iar în locul lor vom planta 1.978 de arbori ornamentali, ținând cont de regulile de estetică urbană.
Specii de copaci adaptate climatului zonei, care vor crește frumos, mult mai potriviți pentru spațiile verzi din oraș decât pomii fructiferi”, a transmis Andrei Carabelea.
În locul celor 200 copaci ce urmează să fie tăiaţi, vor fi plantaţi arbori din speciile tei argintiu, frasin, chiparos albastru, zadă, pin, mesteacăn argintiu, ienupăr sau arţar japonez.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: