Dintr-o eroare a angajatei unei bănci, un român a primit cu 5.000 de euro mai mult decât ar fi trebuit. El a refuzat să dea înapoi banii primiți, așa că a fost condamnat la 3 luni de închisoare cu suspendare, relatează ziare.com.
El a fost condamnat pentru însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor de către Judecătoria Sibiu.
Incidentul s-a petrecut în ianuarie 2020, când bărbatul a mers la o bancă din Sibiu pentru a schimba euro din bancnote de 50 de euro în bancnote de 500 de euro. Inițial el a spus că vrea să schimbe 5.000 de euro și i-a dat funcționarei 100 de bancnote de 50 de euro.
În timp ce angajata sorta bancnotele primite de la inculpat, el i-a cerut să îi schimbe încă 1.000 de euro. Bărbatul i-a dat 10 bancnote de câte 100 de euro.
„Angajata băncii, fiind derutată de cea de a doua solicitare venită din partea inculpatului, şi având deja pregătite bancnotele de 500 de euro pentru schimbarea sumei precizate iniţial de inculpat, respectiv 5.000 de euro, dintr-o eroare a scos din sertar 10 bancnote de 500 euro, în loc de două bancnote”, notează procurorii în rechizitoriul citat de ziare.com.
Așa că în loc să primească 6.000 de euro a primit 11.000 de euro, formată din 22 de bancnote de 500 euro.
Când și-au dat seama de eroare, reprezentanții băncii l-au contactat pe bărbat, cerându-i să restituie cei 5.000 de euro primiți din eroare. Bărbatul a negat în permanență că ar fi primit vreo sumă în plus.
În urma procesului intentat de bancă, instanța a decis să-l condamne pe bărbat la 3 luni de închisoare cu suspendare și l-a obligat să achite prejudiciul.
Foto: moerschy / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: