Autoritățile române au decis să suspende activitatea Centrului Rus de Cultură de la București, o instituție care s-a transformat într-un organ de propagandă folosit de Kremlin pentru a justifica invazia din Ucraina și pentru propagarea discursului anti-occidental.
Ambasadorul Rusiei la București a fost convocat marți la sediul MAE din dispoziția ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu pentru a fi notificat cu privire la decizia autorităților române de a suspenda activitatea Centrului Rus pentru Cultură și Știință din România, potrivit unui comunicat MAE.
„Ambasadorului rus i-au fost reamintite situațiile repetate în care Centrul s-a angajat deliberat în acțiuni de prezentare distorsionată a realității și a adevărului istoric la nivelul opiniei publice românești. Aceste derapaje s-au intensificat și au dobândit accente noi, de o gravitate deosebită, în ultima perioadă, după declanșarea de către Federația Rusă a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.
Prin acțiunile derulate, Centrul s-a îndepărtat iremediabil de obiectivele firești de consolidare a legăturilor culturale și s-a transformat, în mod regretabil, într-un instrument de propagandă, dezinformare și disculpare a crimelor de război ale Federației Ruse din Ucraina”, se arată în comunicatul citat.