AcasăPromovatCum alegi mobila pentru casa ta. Top 6 sfaturi utile 

Cum alegi mobila pentru casa ta. Top 6 sfaturi utile 

-

Mobila din casă este foarte importantă. Îți poate schimba starea de spirit, te poate face să te simți mai bine și își aduce un confort de care mulți dintre noi nici nu suntem conștienți. De aceea, e foarte important să alegem mobila pe gustul nostru, dar și în culori care ne plac. 

Însă, înainte să începi căutările, mai întâi trebuie să măsori foarte bine toate camerele în care urmează să pui mobila. Apoi, trebuie să te gândești la nevoile tale. Gândește-te sau chiar fă o listă cu spațiul de care ai nevoie pentru haine, de exemplu. 

Astfel, poți stabili exact cât de mare trebuie să fie dulapul, câte rafturi ar trebui să aibă și cât loc pentru rochii, cămăși sau costume pe umerașe. Nu uita nici de un loc de depozitare pentru perne suplimentare sau o pilotă de iarnă. 

În dormitor e clar că trebuie să ai un pat cu o saltea confortabilă. Ai grijă ca patul să se asorteze cu parchetul sau covorul. În camera de zi, living sau sufragerie, unde vă preceți timpul alături de familie, ar trebui să aveți mai puțină mobilă. Aveți în vedere numărul celor care petrec mai mult timp acolo, astfel încât să știți cât de mare să fie canapeaua și dacă e nevoie de fotolii și alte scaune suplimentare. 

Și în bucătărie trebuie să țineți cont atât de spațiu, cât și de lucrurile pe care le aveți. Luați în calcul toate electrocasnicele pe care le folosiți zilnic și gândiți-vă că aceste trebuie să încapă fie pe blatul de lucru, fie cât mai la îndemână. De asemenea, ca și în restul casei, aveți grijă la culori și ca mobila să se potrivească cu varul de pe pereți, faianță, gresie sau parchet. 

Dacă aveți loc puneți și în baie mobilier. Evident, trebuie să aveți un dulăpior pentru obiectele de zi cu zi, dar puteți pune și unul în care să încapă prosoape. Evident, trebuie să se potrivească cu gresia și faianță și cu cu o perdea de dus.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...