11 răniți în stare gravă după ce un avion a intrat într-o zonă cu turbulențe extreme. „A zburat și s-a lovit de plafon”

avion turbulențe
Foto: Captură YouTube

20 de pasageri au fost răniți – 11 dintre ei grav – după ce avionul în care se aflau a intrat într-o zonă cu turbulențe foarte puternice, relatează „The Guardian”.

Avionul zbura din Phoenix, Arizona, SUA, către Hawaii. Un pasager și-a pierdut cunoștința, iar alții au suferit lovituri și tăieturi.

Cu aproximativ 30 de minute înainte de a ateriza în Honolulu, avionul companiei Hawaiian Airlines a intrat într-o zonă cu turbulențe severe. 11 persoane au fost rănite grav, iar alte 9 au fost transportate la spital în stare stabilă. O persoană era inconștientă.

Jon Snook, directorul operațional al companiei aeriene, a declarat că Hawaiian Airlines nu a mai trecut printr-un incident similar în istoria recentă. Avionul era plin, în el aflându-se 278 de pasageri și 10 membri ai echipajului.

Unii pasageri au avut grețuri și au vomat din cauza mișcării extreme. Din fericire, se pare că rănile suferite nu le pun în pericol viața. „Suntem fericiți și ne considerăm foarte norocoși deoarece nu au fost decese sau răni critice. Avem speranțe că toți se vor reface complet”, a declarat Jim Ireland, director al Serviciilor Medicale de Urgență din Honolulu.

Imaginile apărute pe rețelele de socializare arată că plafonul avionului era spart în mai multe locuri, unde pasagerii s-au lovit cu capul de acesta.

Kaylee Reyes, una dintre pasagere, a declarat pentru presa locală că mama ei abia se așezase pe scaun și nu apucase să își pună centura. „A zburat și s-a lovit de plafon”, a spus Reyes.

Meteorologii anunțaseră că în regiune vor fi furtuni, însă directorul operațional al companiei aeriene a spus că nu au avut informații că acel culoar de aer în care au apărut turbulențele era „periculos în vreun fel”.

Aeronava Airbus A330-200 și-a început coborârea imediat după producerea turbulențelor și a declarat stare de urgență din cauza numărului mare de răniți de la bord. Astfel, controlorii de trafic aerian au oferit aeronavei prioritate la aterizare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.