Un avion al companiei Middle East Airlines a fost lovit de un glonț în timpul aterizării pe aeroportul din Beirut, Liban, anunță agenția de presă Reuters.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Avionul de pasageri ce venea din Iordania a fost lovit de un glonț rătăcit, a declarat pentru Reuters președintele Middle East Airlines, Mohamad El-Hout.
Houd a spus că în fiecare an 7-8 avioane staționare sunt lovite de goanțe rătăcite din zone învecinate cu aeroportul. Însă incidentul petrecut miercuri este primul în care a fost atins un avion aflat în mișcare.
Potrivit agenției de presă, în Liban este foarte practicat obiceiul de a trage focuri de armă în aer, în semn de sărbătoare. În acest fel sunt celebrate, de pildă, discursurile politicienilor sau anunțarea rezultatelor oficiale ale unor examene.
De asemenea, foarte mulți oameni din această țară dețin arme.
„Aceste practici de a trage focuri de armă trebuie oprite… reprezintă o sursă de pericol pentru traficul aerian și pentru aeroport”, a avertizat Hout.
Parlamentarul libanez Paula Yacoubian se afla în avion și a publicat mai multe imagini pe contul său de Twitter în care se vede o gaură în fuzelajul aeronavei. Ea a spus că stătea pe locul 2F. Glonțul a intrat „chiar pe deasupra capului meu”, a explicat parlamentarul.
بدل صباح الخير صار لازم نقول لبعض الحمدالله على السلامة #لبنان
— بولا يعقوبيان (@PaulaYacoubian) November 10, 2022
السلاح المتفلت والرصاص الطايش لازم ينوضعلو حد
التفاصيل الليلة مع مرسال غانم الساعة ١٠ @mtvlebanon @sarelwa2et https://t.co/rPvcAnlMVI pic.twitter.com/s6nggvxpyl
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: