Un bărbat primește bani de la primărie pentru fiecare zi în care trotuarul din fața casei nu este reparat

FOTO: Captură Observator Antena 1
FOTO: Captură Observator Antena 1

Proprietarul unei case din Lugoj a dat în judecată primăria pentru că trotuarul din fața casei sale a fost înălțat și construit neglijent, iar acum are probleme.

„Am început să observ în partea din față și în beci cum urcă igrasia sus pe pereți. Trotuarul existent, în loc să-l scoată și să meargă la același nivel, ei l-au înălțat. Strat peste strat, peste strat și au trecut peste nivelul fundației casei”, a declarat Flavius Lunca, potrivit Observatornews.ro.

În urmă cu patru ani a dat în judecată primăria pentru felul în care s-au făcut lucrările, iar în 2021 a câștigat definitiv în instanță, după ce a demonstrat, cu ajutorul unui expert în construcții, că trotuarele s-au înălțat prea mult.

Proprietarul spune că atunci când au pus dalele ar fi trebuit să monteze și o hidroizolație. Acum, acesta trebuie să primească 100 de lei pentru fiecare zi în care trotuarul rămâne în forma actuală.

Primăria recunoaște problema și spune că trotuarele au fost făcute fără să se respecte normele și a reușit să semneze, după trei încercări ratate, un contract cu o firmă care să remedieze situația.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.