AcasăInternationalExplozie pe podul Kerch, care leagă Crimeea de Rusia

Explozie pe podul Kerch, care leagă Crimeea de Rusia

-

Podul Kerch, care a fost construit cu costuri mari, la ordinul lui Vladimir Putin, după ce a anexat Crimeea, utilizat în special pentru transportul de echipamente militare rusești pentru lupta din Ucraina, a fost prăbușit parțial în apă.

Potrivit Agenţiei ruse pentru mare şi ape interioare, traficul maritim pe sub pod şi în toată strâmtoarea Kerci nu a fost întrerupt în pofida incendiului, relatează EFE. Declaraţia agenţiei clarifică un anunţ anterior făcut de un purtător de cuvânt al autorităţii locale de reglementare a transporturilor din Taman, potrivit căruia traficul şi serviciile feroviare urmau să fie suspendate în toată strâmtoarea Kerci.

Serviciile de urgenţă din Crimeea au transmis că traficul feroviar a trebuit să fie suspendat.

Președintele rus Vladimir Putin a ordonat crearea unei comisii guvernamentale în legătură cu situația de urgență de pe podul din Crimeea. Acest lucru a fost anunțat sâmbătă de secretarul de presă al șefului statului Dmitri Peskov, transmite Agentia TASS.

Mikhailo Podoliak, jurnalist și consilier al președintelui Ucrainei, a postat un video pe contul de twitter cu explozia de pe podul din Crimeea, subliniind că tot ceea ce este ilegal trebuie distrus. „Crimeea, podul, începutul. Tot ceea ce este ilegal trebuie distrus, tot ceea ce a fost furat trebuie returnat Ucrainei, tot ceea ce este ocupat de Rusia trebuie expulzat”, a scris Podoliak pe Twiiter.

Publicația Ukrainskaya Pravda susține, citând surse oficiale, că autorul exploziei de pe podul Crimeei ar fi Serviciul secret ucrainean SBU. Potrivit sursei citate subminarea podului Crimeea reprezenta o operațiune specială a SBU. În același timp, serviciul special în sine nu comentează oficial participarea sa la acest eveniment.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...