AcasăSocialBărbatul care a dat peste gaz în timp ce săpa pentru fântână...

Bărbatul care a dat peste gaz în timp ce săpa pentru fântână ar putea plăti 20.000 de euro, iar grădina i-ar putea fi betonată

-

Bărbatul din Dolj care a forat pentru a-și face o fântână și a dat peste o pungă de gaz ar putea fi pus la plată pentru intervenția care presupune stingerea focului și asigurarea zonei. ANRE spune că a trimis o echipă de specialiști care să stingă incendiul și să cimenteze puțul respectiv.

Primăria comunei spune că a apelat la o echipă de specialiști din Mediaș, iar costul lucrării se ridică la aproximativ 20.000 de euro. Costurile ar urma să fie suportate de primărie și apoi banii să fie recuperați de la proprietar.

Primarul localității spune că speră ca în zona respectivă chiar să fie o pungă de gaze generoasă.

Reprezentanții ISU spun că s-a luat măsura de deviere a conductei de deversare într-un iaz artificial, creat astfel încât să fie limitat pericolul de incendiu pentru vecinătăți.

De asemenea, ISU mai spune că puțul urmează să fie acoperit de specialiști și abia apoi vor fi făcute studii pentru a se stabili cât de mare este cantitatea de gaze.

Vă recomandăm și:

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...