AcasăTurismPrețuri la cazare de la 35 de lei pe litoralul românesc

Prețuri la cazare de la 35 de lei pe litoralul românesc

-

Federația Patronatelor din Turismul Românesc anunță debutul programului „Litoralul pentru toți” din acestă duminică.

„Programul social “Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 41, începe în acest an pe data de 28 august şi durează până la finalul sezonului. În această perioadă, turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife ce pornesc de la 35 de lei pe noapte de persoană, preţurile fiind cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon”, a precizat Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

În cadrul programului vor fi incluse 100 de hoteluri și un număr de aproximativ 10.000 de locuri de cazare. Rezervările se pot face atât direct, la hotel, cât şi prin intermediul agenţiilor de turism.

Tarifele prin programul „Litoralul pentru Toţi” sunt cu până la 75% mai mici faţă de cele din vârf de sezon, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun tarifele încep de la 35 de lei de persoană, la un hotel de 3 stele pentru un sejur de minimum 5 nopţi de cazare. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei/noapte/persoană la un hotel de 3 stele pentru minimum 2 nopţi de cazare.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...