AcasăSocialCod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii

Cod galben de ploi torențiale, grindină și vijelii

-

Meteorologii anunță un episod de vreme severă astăzi pentru mai multe județe. A fost emisă și o avertizare Cod galben pentru intervalul 12:00 – 23:00, în 28 de județe din țară.

Cantitățile de apă vor depăși pe 30 l/mp și izolat 40 l/mp. Avertizarea Cod galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Timiș, Hunedoara, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vrancea, Tulcea, Constanța, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava.

Joi, între orele 12.00 – 23.00, în zonele montane, local în Moldova, Transilvania, Maramureș, sudul Banatului și în zona continentală a Dobrogei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Astfel de manifestări vor fi pe arii restrânse și în restul țării.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...