AcasăFapt diversAlpinistul Horia Colibășanu a cucerit ultimul vârf de peste 8.000 de metri...

Alpinistul Horia Colibășanu a cucerit ultimul vârf de peste 8.000 de metri pe care nu ajunseseră românii

-

Sâmbătă, în jurul orei 12 (ora României), alpinistul Horia Colibășanu a urcat pe vârful Kangchenjunga, fără oxigen suplimentar, reușind o premieră mult așteptată pentru alpinismul românesc.

Horia a urcat astfel pe singurul munte de 8000 de metri neatins până acum de români, al treilea vârf ca înălțime al planetei (8.586 de metri).

„Horia a sunat după ce a coborât deja câteva sute de metri, în drumul lui de întoarcere spre Tabăra 4. A apucat să transmită prin telefonul-satelit că traseul a fost foarte greu și obositor. Pe vârf a făcut câteva poze și a coborât rapid (…) A ajuns în relativa siguranță a Taberei 4 (7600 de metri) și, în sfârșit, se poate odihni după aproape 21 de ore de mers neîntrerupt”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a alpinistului.

Kangchenjunga se află pe granița dintre statul Sikkim din India și Nepal.

Până în anul 1852 s-a crezul că acesta este cel mai înalt munte al planetei, însă calculele și măsurătorile realizate ulterior în cadrul Marelui Studiu Trigonometric din India în anul 1849 au arătat că Muntele Everest este cel mai înalt. Kangchenjunga a fost numit oficial în anul 1856 al treilea cel mai înalt vârf din lume.

Primii oameni care au urcat până pe vârf au fost Joe Brown și George Band, pe 25 mai 1955, în cadrul unei expediții britanice.

Imagini de pe vârful Kangchenjunga:


Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...