Florin Cîțu atacă doi miniștri PSD

Președintele PNL, Florin Cîțu, a comanetat datele publicate de Institutul Național de Statistică, potrivit cărora rata inflației a urcat la 8,53 în luna februarie și l-a criticat pe ministrul Finanțelor, Adrian Câciu (PSD).

„Rata inflaţiei creşte şi discutam şi astă vară despre rata inflaţiei şi Banca Centrala ne asigura atunci că este doar tranzitorie. Se pare că nu a fost aşa şi de aceea am văzut şi ultima decizie a Băncii Centrale de a creşte dobânda cu 0,5 puncte procentuale, de obicei creştea cu 0,25, ceea ce înseamnă că este îngrijorată. Din semnalele pe care le avem şi ne uităm la ce se întâmplă la Ministerul Finanţelor, care se împrumută, eu spun, la dobânzi nejustificat de mari, dacă ar avea lumea încredere în Ministerul Finanţelor, deci văzând (…) este clar că tendinţa este ca aceste dobânzi să crească şi trebuie să ne facem planuri pentru perioada viitoare, luând în calcul şi o inflaţie puţin mai mare şi dobânzi mai mari”, a spus Florin Cîţu, la Senat.

Liderul liberalilor l-a taxat și pe ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi. Florin Cîţu a afirmat că sunt 24 de jaloane de îndeplinit de către ministere, în cadrul PNRR, iar trei au fost deja îndeplinite, în perioada în care era el premier, două la Ministerul de Finanţe şi unul la ANAP.

„Nu ştiu dacă sunt în întârziere, există un comitet interministerial, eu am atras atenţia că sunt 24 (de jaloane, n. red.), sunt importante şi deja a început lupta asta (…) trebuie să muncim, nu vin gratuit. Sunt 30 de miliarde de euro, ministerele trebuie să îşi facă treaba, şi ar fi bine ca cine crede că nu vrea să facă o reformă, de exemplu nu vrei să faci reforma pensiilor, pentru că ţi se pare ţie că nu este… foarte bine, să vină altcineva să o facă. Nu vrei să faci reforma salarizării, nu vrei să faci reforma administraţiei, dar nu este corect faţă de români să rămâi, acolo, într-o poziţie, şi (…) apoi să nu faci şi să pierdem aceşti ani. Vom vedea pe 31 martie”, a spus Cîţu.

Întrebat dacă se referă la ministrul Muncii, liderul PNL a arătat că a dat nişte exemple. „Am spus trei reforme mari care trebuie făcute, dacă cineva nu vrea să le facă, să spună acum”, a adăugat el.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: