Apel disperat din Mariupol: „Nu avem din nou lumină, apă sau căldură”

Consiliul local din Mariupol a transmis că armata Rusiei bombardează în mod constant și deliberat infrastructura civilă esențială și a rămas fără apă, încălzire sau energie electrică. De asemenea, este împiedicată aducerea de provizii sau evacuarea oamenilor.

„Întrerup aprovizionarea cu alimente, ne organizează o blocadă, ca în vechiul Leningrad. În mod deliberat, de șapte zile, distrug infrastructura esențială de susținere a vieții din oraș. Nu avem din nou lumină, apă sau căldură”, a transmis Consiliul Local al Mariupolului.

Consiliul spune că încearcă să creeze un coridor umanitar pentru oraș, precum și să restabilească infrastructura.

„Suntem distruși ca națiune. Este un genocid al poporului ucrainean”, mai transmit reprezentanții Consiliului Local.

Miercuri, primarul din Mariupol, Vadym Boichenko, a afirmat că orașul suferă pierderi masive de vieți omenești fiind făcut una cu pământul de ruși fără întrerupere, neavând răgaz nici să ridice răniții din stradă.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.