AcasăSocialUn preot a sfințit o curbă unde se produc multe accidente

Un preot a sfințit o curbă unde se produc multe accidente

-

Preotul de la Parohia Brătila de Jos, din satul Brătila, comuna Helegiu din județul Buzău, a sfințit o curbă pentru ca acolo să nu se mai producă accidente.

„Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit “CURBA MORȚII” și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident”, a anunțat preotul pe pagina de Facebook a Parohiei.

În clipurile publicate pe rețeaua de socializare se vede cum preotul stropește cu apă sfințită șoseaua, spunând „Hristos vine cu această apă sfințită.”

„Se binecuvântează și se sfințește locul acesta, prin stropire cu această apă sfințită”, a mai spus preotul paroh în timp ce stropea șoseaua și lateralele drumului.

Apoi, preotul a citit dintr-o carte sfântă pe marginea drumului, rugându-se la Dumnezeu ca șoferii și pasagerii să fie izbăviți de „moarte năprasnică.”

Parohia Brătila de Jos sfințire curbă preot
Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook
Parohia Brătila de Jos sfințire curbă preot
Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook
Parohia Brătila de Jos sfințire curbă preot
Sursa: Parohia Brătila de Jos / Facebook

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...