Cum să reduci costurile de întreținere ale mașinii

În contextul actual, modalitățile prin care poți face economii sunt tot mai complicate. Cheltuielile de întreținere ale mașinii ți se par mai mari de la un an la altul, prețurile asigurărilor, al combustibilului, al pieselor de schimb sunt în creștere, dar trebuie să știi că există câteva metode prin care poți reduce costurile. Află ce vei avea de făcut din rândurile următoare. 

Evită pe cât posibil reparațiile majore

Reparațiile majore sunt coșmarul oricărui șofer. Dacă vei face la timp reviziile de ulei și filtre, la termenele indicate în cartea tehnică, și vei înlocui la timp plăcuțele de frână, discurile,amortizoarele și alte piese trecute la categoria consumabile, vei prelungi durata de viață a autoturismului. Verificările periodice la mecanic te vor ajuta, de asemenea, să previi defecțiunile majore ale motorului și ale cutiei de viteze. 

Bineînțeles, există și situații nedorite în care vei fi nevoit să cheltuiești sume importante pentru reparații majore. În aceste cazuri, pentru a-ți reduce costurile, poți căuta piesele de schimb de care ai nevoie și pe piața second hand. Spre exemplu, la o simplă căutare a sintagmei piese auto Oradea, vei descoperi mii de rezultate. 

Șofează cu atenție și învață să faci singur micile reparații

Știi deja că șofatul agresiv este periculos. De asemenea, el duce la uzura mai rapidă a mașinii tale. Accelerările bruște echivalează cu un consum mai mare de combustibil, ceea ce înseamnă că va trebui să faci plinul mai des. Prin urmare, menținerea vitezei regulamentare te va ajuta să previi accidentele și, în același timp, să reduci costurile lunare destinate combustibilului.  

Revenind la cheltuielile pentru reparații, ai putea învăța să îți întreții mașina de unul singur. Operațiunile simple, cum ar fi schimbarea unui bec ars, a unei siguranțe sau a ștergătoarelor, umflarea roților te vor ajuta să faci economii. Dacă ai ceva mai multă experiență și ești pasionat de mecanică, poți încerca să îți schimbi singur filtrele și uleiul, dar și alte piese. Evident, va trebui să îți iei toate măsurile de precauție și să respecți indicațiile din cartea tehnică a mașinii. Dacă nu te simți stăpân pe situație, apelează întotdeauna la ajutorul unui profesionist. 

Renunță la drumurile inutile și încearcă să împarți mașina cu alții

Este ușor să te urci la volan de fiecare dată când ai ceva de rezolvat. Ai putea să renunți la acest obicei și să îți planifici mai bine drumurile pe care le ai de făcut atunci când pleci de acasă. Să îți faci cumpărăturile de la magazine aflate în preajma locuinței tale, fără a apela la mașină, și să reduci numărul deplasărilor cu autoturismul prin oraș sunt acțiuni care te vor ajuta să faci economii la combustibil. 

De asemenea, vei reuși să pui bani deoparte pe termen scurt dacă ai colegi de muncă ce locuiesc în aceeași zonă cu tine. Conceptul de carpooling este extrem de popular în alte țări și se bucură de un succes tot mai mare și la noi, de câțiva ani. Astfel, oamenii cu destinații comune merg cu aceeași mașină la serviciu, să își ia copiii de la școală și nu numai. În acest mod, nu doar că îți vei împărți cheltuielile cu alții, dar vei avea grijă și de natură, prin reducerea emisiilor de carbon.   

Acestea sunt doar câteva dintre strategiile prin care îți vei scădea costurile de întreținere ale mașinii. Reparațiile esențiale făcute la timp, șofatul prudent, deprinderea unor obiceiuri de consum mai sănătoase, mersul pe jos și împărțirea mașinii te-ar putea scuti de neplăceri și cheltuieli majore pe termen lung. Trebuie doar să pui în practică sfaturile prezentate și vei reuși să faci economii.  

Sursa foto: Unsplash.com/why kei

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.