Viktor Orban se teme de România: „Al 4-lea val de pandemie va înconjura Ungaria, cu siguranţă dinspre est”

FOTO: Orban Viktor/Facebook
FOTO: Orban Viktor/Facebook

Premierul ungar Viktor Orban a afirmat vineri că un al patrulea val pandemic de COVID-19 este inevitabil în Ungaria, relatează MTI, citată de Agerpres.

„Al patrulea val de pandemie va înconjura în scurt timp Ungaria, cu siguranţă dinspre est”, a spus Orban.

În acest context, el a menționat că, în timp ce 59% dintre unguri sunt vaccinaţi anti-COVID-19, în România rata de vaccinare este de numai 29%.

Ungaria a oferit sprijin României, care se confruntă cu o criză a paturilor de spital pentru pacienții COVID. Astfel, țara vecină va primi 50 de pacienți români care suferă de COVID.

Transferul pacienților a început joi, când au fost trimiși 10 pacienți în Ungaria (unul dintre ei a murit pe drum). Pacienții au fost transferați din Timișoara și din București și au ajuns în spitale din Szeged și Debrecen.

Alți 12 pacienți aflați în stare critică sunt transferați astăzi în Ungaria. În total, țara noastră va transfera 50 de pacienți în Ungaria.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.