Se închid școlile din Ilfov. Elevii vor face școală online

școala online elev calculator
Foto: AmrThele / pixabay.com

Direcția de Sănătate Publică Ilfov le cere școlilor din județ să treacă în sistemul de învățământ online din cauza incidenței foarte ridicate din acest județ, anunță postul de televiziune Digi 24.

În acest județ, incidența cumulată a cazurilor pe 14 zile la mia de locuitori a ajuns la 15, fiind cea mai ridicată din țară.

Potrivit sursei citate, cei de la Inspectoratul Școlar Județean Ilfov au fost de acord, așa că fiecare unitate școlară din județ va convoca ședințe ale consiliilor de administrație pentru a lua această decizie.

Măsura închiderii școlilor din Ilfov va intra în vigoare de la începutul săptămânii viitoare, mai transmite Digi 24.

Conform legii, școlile pot decide singure dacă trec sau nu în sistem online, în funcție de câte cazuri de COVID există în unitățile de învățământ.

În Ilfov sunt foarte multe orașe care au depășit deja și pragul de 15 cazuri la mia de locuitori:

Bragadiru – 19,42
Popești-Leordeni – 17,52
Voluntari – 17,28
Otopeni – 16,16
Videle – 15,33

Ministerul Educației a anunțat pe 6 octombrie că, la acea dată, 12.978 de preșcolari și elevi erau confirmați cu COVID.

În ceea ce privește numărul angajaților din învățământ confirmați cu această boală, numărul lor ajunsese la 4.392 de persoane.

Datele privind școala online sunt următoarele:

Clase/grupe cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 11.090;

Număr copii/elevi din clasele/grupele cu activitate față în față suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 278.024.

Școli cu activitate integral online: 121.

Foto: AmrThele / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.