AcasăAlegerile editorilorO femeie vrea să-i ia locul lui Radu Mazăre la primărie

O femeie vrea să-i ia locul lui Radu Mazăre la primărie

-

Radu Mazăre și-a anunțat demisia din toate funcțiile de conducere ale PSD. După ce procurorii l-au dus din nou în fața judecătorilor cu propunerea de arestarea într-un nou dosar, Mazăre a anunțat că în următoarea perioadă ar putea renunța și la funcția de primar.

Mazăre este în continuare în PSD, întrucât, potrivit legii, dacă și-ar da demisia din partid sau ar trece în altă formațiune politică, automat și-ar pierde mandatul de edil.

Un posibil candidat în locul său, din partea PNL, ar putea fi și Ramona Mănescu.

„Dacă biroul (n.r. conducerea liberalilor) va considera că sunt una dintre persoanele ar trebui, sigur că voi accepta să intru în curs internă pentru Primăria Constanța. Constanta are nevoie de normalitate, de mai puțin spectacol. Orașul are potențial de dezvoltare”, a declarat europarlamentarul Ramona Mănescu, citată de Ziua de Constanța. Aceasta a adăugat că s-a înscris din nou în organizația partidului din Constanța, acolo unde și-a început activitatea politică în 1990.

Ramona Mănescu a fost mnistru al Transporturilor în al doilea guvern Victor Ponta, începând din 2012. Și-a dat demisia la sfârșitul lunii februarie 2014, după ce PNL a anunțat că se retrage de la guvernare. Ramona Mănescu este căsătorită cu Rareș Mănescu, primarul sectorului 6.

Alți doi liberali și-au anunțat o posibilă candidatură. Este vorba de Iustin Fabian Roman, consilier local de Constanța și Robert Boroianu, președintele interimar al organizației PNL Constanța.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...