Medicul care a preluat primul caz de COVID-19 din România a murit după ce a rămas fără oxigen, în ambulanță

FOTO: PixelHeini/Pixabay.com
FOTO: PixelHeini/Pixabay.com

Adrian-Virgil Dobrin (48 de ani), șeful Sanepid din cadrul DSP Gorj, a murit sâmbătă, după ce stația de oxigen a ambulanței care îl transporta între spitale s-a stricat. De vină ar fi fost o siguranță electrică.

Bărbatul, care era infectat cu COVID-19, era internat la Spitalul din Târgu Cărbunești, unde starea s-a agravat. În timp ce era transportat spre București, stația de oxigen de pe ambulanță s-a defectat, pe drumul dintre Horezu și Râmnicu Vâlcea.

Adrian Dobrin a fost dus la Serviciul de Urgență al Spitalului din Râmnicu Vâlcea, însă medicii nu au putut să îl salveze.

Potrivit medicului Tudor Ciuhodaru, citat de Antena3, în astfel de situații ar trebui să existe un plan B.

Trebuie ca aceste aparate să fie verificate. Trebuie să existe şi o posibilitate de rezervă, un plan B, pentru că, da, aparatele se mai şi defectează. Nu ştim exact ce s-a stricat acolo, dar există şi alte posibilităţi de ventilaţie. Se poate face în condiţii de urgenţă altfel de ventilaţii, pe balon, pe mască, nu ştim exact care este situaţia de acolo. A treia problemă este ce tip de categorie de personal era acolo, dacă avea instructajul necesar, dacă ştia ce să facă în asfel de situaţii de urgenţă”, a declarat dr. Ciuhodaru, de la Spitalul Clinic de Urgență ”Nicolae Oblu”.

Șeful Sanepid Gorj era cel care, în urmă cu mai bine de un an, s-a ocupat de primul caz de COVID-19 din România, semnalat în comuna Prigoria.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.