AcasăAlegerile editorilorParlamentarii și-au tăiat pensiile speciale. Se va opune din nou Curtea Constituțională?

Parlamentarii și-au tăiat pensiile speciale. Se va opune din nou Curtea Constituțională?

-

Cu 357 de voturi ”pentru”, singurele abțineri venind de la UDMR, care a acuzat manevre populiste, parlamentarii și-au eliminat pensiile speciale.

Rămâne de văzut dacă proiectul PSD, amendat de USR și PNL, nu va avea soarta altor inițiative similare, de eliminare a pensiilor speciale, care au fost respinse de Curtea Constituțională a României.

O contestație la CCR este foarte probabilă, mai ales că proiectul adoptat azi de parlamentari se aplică și pensiilor aflate în vigoare.

Toți liderii grupurilor parlamentare, cu excepția UDMR, au lăudat, însă, decizia și au recunoscut, chiar și reprezentații PSD, că au greșit când au acordat aceste pensii speciale.

”Eu am mai văzut filmul ăsta în legislatura trecută de două ori. Două legi, ambele votate cu mâna sus de tot Parlamentul care nu au produs efecte pentru că după au fost atacate la CCR și am constatat că sunt neconstituționale. Actualul proiect, care a fost amendat și care prevede inclusiv oprirea celor aflate în plată, din punctul meu de vedere va avea mari probleme de constituționalitate. Dacă ne-am fi dorit cu toții să nu facem decât a ne lovi unul pe altul și am fi colaborat eu sunt convins că astăzi puteam avea o lege constituțională”, a declarat liderul grupului parlamentar al PNL, Florin Roman.

”Nu e drept ca parlamentarii să își dea pensii speciale în timp ce românii trăiesc cu pensii mici. Astăzi trebuie să fie doar primul pas. Trebuie să facem ordine în legislația pensiilor”, a tunat, pe un ton extrem de populist, și șeful liberalilor, Ludovic Orban.

”Vă înșelați alegătorii prin eliminarea celei mai mici pensii speciale, fără să le eliminați pe celelalte. Pensiile parlamentarilor reprezintă 1,38% din totalul pensiilor speciale. Am ajuns din nou la un capitol unde demagogia și populismul ating cote uriașe”, a comentat parlamentarul UDMR Lorand Turos.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt cele 6 mari companii de stat din care Guvernul...

0
Guvernul Bolojan vrea să listeze la bursă mai multe companii de stat, precum CEC Bank, Portul Constanța sau Poșta Română, iar în cazul câtorva...

AUR, la cel mai mic scor măsurat de sondajele INSCOP în...

0
Partidul AUR a înregistrat cel mai mic scor din măsurătorile realizate de casa de sondaje INSCOP Research după alegerile prezidențiale din mai 2025, însă...

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...