AcasăSocialO falsă psihologă a lucrat 20 de ani într-un spital județean. A...

O falsă psihologă a lucrat 20 de ani într-un spital județean. A fost ridicată de polițiști

-

Polițiștii de la Direcția de Investigare a Criminalității Economice au anunțat că fac percheziții la o persoană acuzată de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Potrivit comunicatului Poliției Române, aceasta ar fi depus la dosarul de angajare o diplomă de licență falsificată, „ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituții superioare de învățământ, act în baza căruia și-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019”.

„Astăzi, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează două percheziții domiciliare, în Târgoviște, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

La data de 13 ianuarie 2021, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, efectuează două percheziții domiciliare în Târgoviște, județul Dâmbovița, la o persoană bănuită de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Aceasta este bănuită de inducerea și menținerea în eroare a unei unități spitalicești, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licență falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituții superioare de învățământ, act în baza căruia și-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999-2019.

Totodată, în baza unui atestat de liberă practică falsificat, persoana bănuită ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte și din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unității angajatoare.

Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv și neuropsihic pacienții unității spitalicești, personalitatea și mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistență de specialitate și ar fi completat 1.381 de fișe de observație/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 – decembrie 2018.

Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât și prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituției angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parțial, pentru perioada 2011-2019. Prejudiciul va fi calculat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Persoana cercetată va fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru desfășurarea activităților de urmărire penală”, transmite Poliția, printr-un comunicat de presă.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea. Victorie zdrobitoare a partidului...

0
Premierul maghiar Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare și l-a felicitat pe Péter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza.Partidul Tisza, condus de...

Regimul Viktor Orbán se clatină. Opoziția conduce detașat după numărarea a...

0
Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, opozantul premierului Viktor Orbán, conduce detașat după numărarea a peste 53% din voturile exprimate.Astfel, Tisza ar obține 136...

S-a terminat votul în Ungaria: prezență istorică la urne. Se încheie...

0
Maghiarii s-au prezentat în număr uriaș la urne pentru a-și exprima votul în cadrul alegerilor parlamentare din Ungaria, ce au avut loc duminică, 12...