Poliția Locală poate dispune ridicarea mașinilor parcate pe domeniul public

Mașină ridicată de pe domeniul public. Foto: Pixabay

Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care completează Ordonanța guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale.

Astfel, noua lege prevede mai multe obligații pentru persoanele fizice și juridice, dar și unele noi atribuții pentru Poliția Locală, cum ar fi dispunerea ridicării mașinilor parcate în afara spațiilor special amenajate sau a drumrilor publice, scrie Hotnews.

Instituţiile şi persoanele fizice şi juridice au obligaţia să nu ocupe domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public, prevede noua lege. Poliția Locală poate dispune ridicarea mașinilor care staționează neregulamentar pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public.

Ridicarea vehiculului se dispune, în scris, prin dispoziţie de ridicare, care trebuie să cuprindă cel puţin informaţiile privind data, ora şi locul ridicării vehiculului, gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului local care poate dispune măsura, precum şi unitatea din care acesta face parte, indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată, menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului, menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul, date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Transportul la locul de depozitare nu se mai execută dacă, până la iniţierea acestuia, proprietarul sau utilizatorul vehiculului ridicat se prezintă la locul ridicării şi este de acord cu suportarea cheltuielilor efectuate, respectiv contravaloarea operaţiunii de ridicare.

Depozitarea se face numai în spaţii corespunzătoare, special amenajate de către administratorul drumului public sau de administraţia publică locală, sub paza administraţiei publice locale, conform actului normativ.

Vehiculul ridicat se restituie după ce se face dovada achitării tarifului aferent operaţiunii/operaţiunilor efectuate, în baza documentelor care atestă proprietatea ori deţinerea legală a acestuia. Programul de restituire a vehiculelor depozitate în spaţiile special amenajate se asigură prin serviciu continuu, pe durata a 24 de ore, mai prevede legea promulgată de Klaus Iohannis.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: