Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății și candidat PSD la alegerile parlamentare, crede că epidemia de coronavirus poate scăpa de sub control în țara noastră, în doar câteva săptămâni.
„Suntem pe un trend ascendent permanent, nu am avut nicio săptămână în care să considerăm că s-a stabilizat creşterea, în fiecare săptămână avem cu 500-1.000 de cazuri mai mult decât în săptămâna precedentă ca şi medie zilnică”, a declarat Alexandru Rafila la România TV.
”Dacă creşterea la care asistăm va continua în acelaşi mod, în circa patru, maxim şase săptămâni vom ajunge să depăşim bine 10.000 de cazuri şi lucrul ăsta se va reflecta cu siguranţă în ocuparea tuturor paturilor de la Terapie Intensivă, dar şi a paturile pentru asistenţa obişnuită, să spunem, a pacienţilor cu forme medii de boală, pe de o parte, iar pe de altă parte impactul asupra mortalităţii va fi evident şi nu vreau să se creeze niciun fel de panică”, a continuat candidatul PSD la alegerile parlamentare ce ar urma să aibă loc în decembrie.
Alexandru Rafila a explicat și de ce se restricționează circulația pe timp de noapte în timpul acestei pandemii.
”Ea nu are impact în sensul că aceia care circulă noaptea se îmbolnăvesc, nu la asta se referă, se referă la activităţile astea recreative prelungite care se întâmplă în timpul nopţii, (…) sunt tot felul de petreceri private, care sigur în situaţia în care circulaţia pe timpul nopţii ar fi oprită nu s-ar mai desfăşura”, a mai spus reprezentantul României la OMS.
Rafila a dezvăluit și una din marile slăbiciuni ale sistemului medical românesc în acastă perioadă: „Nu paturile sunt problema, problema este personalul care să le deservească”.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: