Ilie Bolojan dă afară jumătate din angajații Consiliului Județean Bihor

Ilie Bolojan FOTO: Facebook
Ilie Bolojan FOTO: Facebook

În prima conferință de presă ca președinte al Consiliului Județean Bihor, liberalul Ilie Bolojan a anunțat că de la 1 decembrie 2020 instituția pe care o conduce va avea doar 88 de angajați, din 174 – în prezent.

După 12 ani ca primar al municipiului Oradea, Ilie Bolojan (51 de ani) a evaluat rapid situația de la Consiliul Județean. Instituția cheltuiește lunar 270.000 de euro doar pentru salarii, cu bonusuri de până la 50%.

Bolojan spune că noua organigramă va fi mult mai ”ușoară”. Președintele CJ Bihor spune că multe ”structuri întregi sunt fără obiect de activitate”, scrie ebihoreanul.ro.

Cabinetul preşedintelui CJ va fi redus de la 6 posturi (toate ocupate) la doar 3 (Bolojan precizând că încă nu şi-a angajat niciun consilier), iar cele ale vicepreşedinţilor de la câte 2 posturi la câte unul singur.

Unele Direcții urmează să dispară sau să fie subordonate altora. Cele mai mari tăieri se vor face la Direcția de Patrimoniu și Direcția Generală Economică, dar și la Direcția Tehnică.

Bolojan a anunțat că va dizolva și Biroul de Presă și Imagine al CJ Bihor.

„Cu toate supărările, se va dovedi că în perioada următoare Consiliul Judeţean va funcţiona mai bine cu jumătate din personal”, speră noul președinte al instituției bihorene, adăugând că banii economisiți vor fi direcționați pentru cofinanțarea proiectelor de dezvoltare a județului.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: