Președintele SUA, Donald Trump, a fost externat din spital și s-a întors la Casa Albă miercuri, 7 octombrie, la mai puțin de o săptămână de când a primit un rezultat pozitiv la testul pentru coronavirus, relatează BBC.
Într-o înregistrare publicată pe Twitter, Trump a spus că boala a fost „o binecuvântare de la Dumnezeu”.
Doctorul său, Sean Conley, a anunțat că Donald Trump nu a mai avut simptome tipice COVID-19 în ultimele 24 de ore și că febră nu a mai avut de 4 zile.
În mesajul video publicat, președintele a declarat că toți americanii ar trebui să aibă acces la tratamentele pe care le-a primit el. El a promis și că medicamentele produse de compania Regeneron Pharmaceuticals vor fi furnizate gratis.
Trump a mai spus că tratamentul experimental Regeneron pe care l-a primit, bazat pe un cocktail de anticorpi monoclonali, reprezintă un „leac” pentru COVID-19. Potrivit președintelui, sute de mii de doze sunt deja produse. Însă medicamentele Regeneron nu au fost deocamdată aprobate de Administrația pentru Medicamente și Alimente (FDA) din Statele Unite. Ele se află în continuare în faza de testare pe oameni.
„Am luat virusul, am auzit de acest medicament, am zis că vreau să îl iau și a fost incredibil”, a declarat Trump, și a continuat spunând că va face demersuri pentru autorizarea de urgență a acestor medicamente.
Pe de altă parte, CNN a relatat că Donald Trump are legături cu deținătorii companiei farmaceutice Regeneron, și că după anunțul său că medicamentele pe care le-a primit sunt un adevărat „leac” pentru COVID-19, prețul acțiunilor Regeneron a crescut cu 7%.
Mai mult, directorul Regeneron Leonard Schleifer și președintele Trump se cunosc, Schleifer fiind membru în clubul de golf din Westchester, New York, deținut de Trump, mai notează CNN.
De asemenea, cel puțin până în anul 2017 Donald Trump a deținut acțiuni la compania Regeneron. Acțiunile nu mai apar în declarația de avere din anul 2020.
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: