AcasăSci-TechAu fost descoperite în România urmele unui sat vechi de 6.500 de...

Au fost descoperite în România urmele unui sat vechi de 6.500 de ani

-

O echipă de arheologi, coordonată de arheologul Vasile Diaconu, a descoperit urme ale unui sat preistoric care datează din urmă cu 6500 de ani. Descoperirea a avut loc într-un sit arheologic din localitatea Topolița, județul Neamț.

Arheologul Vasile Diaconu a declarat, pentru Agerpres.ro, că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, obiectele fiind interpretate de specialişti ca având cu rol religios.

„Deşi se mai păstrează doar o aglomerare compactă de lut ars, cu o suprafaţă de aproximativ 16 metri pătraţi, această locuinţă a avut un mod interesant de construcţie, fiind realizată dintr-o structură lemnoasă, lipită cu lut, iar la un moment dat a fost abandonată şi incendiată. Ceea ce este remarcabil la aceste cercetări este faptul că au fost identificate numeroase reprezentări umane modelate din lut, iar aceste obiecte sunt interpretate de arheologi ca fiind piese cu rol religios. La o analiză atentă a acestor statuete, ca şi în cazul vaselor de lut, se observă un deosebit simţ artistic pe care îl aveau artizanii de acum mai bine de 6 milenii”, a spus Vasile Diaconu.

Aflat în marginea localităţii Topoliţa, situl arheologic are o suprafaţă de aproape 3 hectare, iar cercetările efectuate în 2017 de o echipă germană au evidenţiat existenţa în sol a mai multor structuri de locuire, cel mai probabil case.

Dacă anul trecut, echipa de arheologi a reuşit investigarea ruinelor unei construcţii, anul acesta au fost studiate noi perimetre din cadrul aşezării şi a fost descoperită încă o locuinţă. Alături de arheologi, la cercetări participă şi un grup de tineri din zona Târgu Neamţ, care au ales să îşi petreacă o parte din această vară muncind pe un şantier arheologic.

Diaconu, care coordonează săpăturile arheologice, a adăugat că acest sit este cu adevărat valoros din punct de vedere ştiinţific pentru că a beneficiat de investigaţii geo-fizice care au arătat că, în acest punct, există o aglomerare constituită din resturile a peste 20 de case preistorice.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Ionuț Fantaziu
Ionuț Fantaziuhttp://www.greatnews.ro
Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...