AcasăAlegerile editorilorÎncepe Evaluarea Națională 2020: Câți elevi vor susține examenul? Ce reguli noi...

Începe Evaluarea Națională 2020: Câți elevi vor susține examenul? Ce reguli noi trebuie să respecte

-

Evaluarea Națională 2020 va începe astăzi cu proba la Limba și Literatura Română. Peste 172.000 de absolvenți ai celor patru ani de gimnaziu vor participa în acest an la examen.

O sesiune specială a testării va fi organizată pentru elevii care nu pot participa din motive medicale la probele care încep astăzi. Printre aceștia se vor număra și elevii care au temperatură de peste 37,3 grade, sunt în izolare sau în carantină. Mai mult, candidaților care au participat la una sau mai multe dintre probele de examen, dar care nu au putut finaliza examenul, li se recunosc probele susținute în etapa anterioară a Evaluării Naționale 2020, desfășurate în perioada 15-18 iunie 2020.

Accesul în sălile de examen va fi permis până la ora 8.30, subiectele urmând a fi deschise la ora 9.00, moment din care elevii au la dispoziție două ore pentru rezolvarea subiectelor.

Epidemia de coronavirus face Evaluarea Națională 2020 un examen foarte interesant. La intrarea în școală, cadrele medicale vor face triajul epidemiologic al elevilor, dar și al cadrelor profesorale.

Triaj epidemiologic înainte de probele de la Evaluarea Națională 2020

În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute. De asemenea, se vor observa clinic simptomele respiratorii ale elevilor care se prezintă la examen.

Elevii vor sta în bănci la o distanță de doi metri față de colegii lor.

Candidaților care susțin proba de română la Evaluarea Națională 2020 le este interzis să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop.

Candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiți în examen.

Toate probele examenului sunt monitorizate audio-video.

Calendar Evaluarea Națională 2020:

15 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura română
17 iunie – probă scrisă: Matematică
18 iunie – probă scrisă: Limba şi literatura maternă
22 iunie – Afişarea rezultatelor înaintea contestaţiilor (până la ora 14:00)
22 iunie (orele 16:00 – 19:00) – Depunerea contestaţiilor
23 iunie (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestaţiilor
23-26 iunie – Soluţionarea contestaţiilor
27 iunie – Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...