AcasăAlegerile editorilorNelu Tătaru: ”Să ne obișnuim că vom trăi cu coronavirusul și în...

Nelu Tătaru: ”Să ne obișnuim că vom trăi cu coronavirusul și în următorii doi ani”

-

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat că pandemia de coronavirus va provoca epidemii sezoniere și în următorii doi ani.

“După experienţa pandemiei de gripă porcină din 2009, am putut vedea că o pandemie a fost urmată de doi ani de epidemii sezoniere. Aşa va fi şi în acest moment. Să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani. Dar având în vedere prima curbă, putem evalua şi ce va urma în următorii doi ani. Nu avem un tratament, nu avem un vaccin”, a declarat Nelu Tătaru la Antena3.

”În momentul în care noi putem să gestionăm astfel încât să avem puţine decese, puţine cazuri, mergem spre o curbă lină şi putem gestiona prin sistemul medical pe care îl avem, atunci putem spune că am reuşit să trecem prin această pandemie, gestionând-o. Atunci când vom ieşi şi vom vedea că avem o mare parte a populaţiei care s-a imunizat, avem prezenţa unor anticorpi, putem vedea următorii doi ani ca nişte epidemii cu nişte cazuri care nu vor avea aceeaşi amploare ca în această perioadă, dar vor fi nişte cazuri cu o simptomatologie frustă sau uşoară care vor merge până vom avea o stare de imunitate la toată populaţia României. Sperăm în acest context şi în descoperirea şi fabricarea unui vaccin cu care să putem gestiona următorii doi ani”, a adăugat ministrul Tătaru.

Numărul victimelor provocate de coronavirus în România a ajuns la 498, în timp ce numărul infectaților a depășit pragul de 9.000.

Nelu Tătaru crede că un vaccin pentru COVID-19 este încă departe: ”Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă”.

Ministrul Sănătății a mai transmis că vârful epidemiei de coronavirus din România va fi atins în această săptămână sau în următoarea.

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...