AcasăSocialBancă amendată pentru că a refuzat să-i deschidă cont unui nevăzător

Bancă amendată pentru că a refuzat să-i deschidă cont unui nevăzător

-

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a amendat o bancă din România deoarece a refuzat să îi deschidă un cont unei persoane nevăzătoare, anunță CNCD într-un comunicat de presă.

Potrivit Consiliului, banca a refuzat să îi deschidă contul respectiv pe motiv că persoana nevăzătoare nu putea citi contractul.

“Refuzul unei bănci de a deschide un cont bancar pentru o persoană nevăzătoare din cauza faptului că nu poate citi contractul, reprezintă discriminare și încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 1, art. 10 lit. d) și art. 15 din O.G. 137/2000, republicată”, arată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în comunicatul de presă.

Ordonanța nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare prevede la Articolul 2, alineatul 1, că “potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice”.

De asemenea, Articolul 10, litera d), din aceeași Ordonanță, prevede că “refuzul de a acorda un credit bancar sau de a încheia orice alt tip de contract” unei persoane dintr-o categorie defavorizată “constituie contravenție”.

Banca reclamată a fost amendată contravențional cu suma de 3.000 de lei.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării mai arată că “băncile trebuie să acorde posibilități alternative pentru persoanele cu dizabilități, de exemplu contract scris în limbaj Braille”.

Foto: Free-Photos / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Andreea Dogar
Andreea Dogarhttps://greatnews.ro/
Jurnalist GreatNews, lucrez în presa centrală din 2008 și am scris pentru publicații precum Yahoo News România, ziarul „Evenimentul Zilei”, site-ul turism.evz.ro sau revista „National Geographic România”. Scriu cu plăcere reportaje și portrete pe care le ilustrez adesea cu fotografii și cred că baza meseriei de jurnalist stă în munca de teren și în discuțiile cu oamenii. Mă interesează în special temele sociale, drepturile omului, egalitatea de șanse, diversitatea culturală și domenii precum știința și turismul.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...

Ce posturi se desființează și unde se taie. 9 măsuri din...

0
În lipsa unei reforme administrativ-teritoriale reale, care ar implica desființarea comunelor cu număr foarte mic de locuitori, comasarea mai multor localități pentru a reduce...