6 motive pentru care Ion Iliescu nu merită să fie înmormântat cu funeralii de stat, onoruri militare și doliu național

Stânga: Ion Iliescu a fost ales membru în Comitetul Central al PCR în 1965. Dreapta: Ion Iliescu alături de membrii FSN Dumitru Mazilu (stânga) și Petre Roman (dreapta) pe 23 decembrie 1989, la o zi după formarea Frontului Salvării Naționale. Sursa: Daniel Mazilu / Wikipedia.org

Decizia Guvernului de organiza funeralii de stat pentru fostul președinte Ion Iliescu, ce urmează să fie înmormântat cu onoruri militare și salve de tun în Cimitirul Ghencea 3, a stârnit deja indignarea unei bune părți a publicului din România.

Mai mult, decretarea zilei de 7 august drept zi de doliu național în memoria lui Ion Iliescu este criticată dur de mulți reprezentanți ai societății civile, care consideră că fostul președinte nu este un simplu personaj controversat, ci unul ale cărui fapte au intrat în sfera penală, motiv pentru înmormântarea sa ar fi trebuit să fie o simplă ceremonie privată și discretă, organizată în familie.

Iată, mai jos, câteva dintre motivele invocate de vocile din societatea civilă care consideră că Ion Iliescu nu ar fi trebuit să aibă parte de funeralii de stat:

1. A fost trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității în Dosarul Revoluției din 1989

Cu un dosar tergiversat, retrimis de două ori înapoi la parchet de judecători, Ion Iliescu nu a fost condamnat niciodată în Dosarul Revoluției.

Totuși, el a fost inculpat, acuzat de crime împotriva umanității și trimis în judecată. Procurorii l-au acuzat că, pentru a-și consolida puterea, a indus în mod voit panică în rândul publicului (frica de teroriști), ceea ce a dus la peste 850 de decese, în multe cazuri fiind vorba de foc fratricid (precum masacrul de la Otopeni, unde 34 de militari au fost împușcați de colegi de-ai lor).

„Ion Iliescu, în calitate de şef de stat şi de guvern, preşedinte al CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naționale – n.r.) şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, urmărind obținerea legitimității populare, menținerea și consolidarea puterii politice deținute începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 16.00, a indus în eroare opinia publică în mod constant, repetat, sistematic, prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate (mecanism de exercitare a puterii de stat) şi şi-a asumat, în intervalul 22-30 decembrie 1989, operațiunea sistematică de inducere în eroare a opiniei publice exercitată de cadrele militare cu funcții de conducere ale MApN.

Aceste fapte au avut drept consecințe generarea și amplificarea psihozei generalizate a terorismului, psihoză cauzatoare de numeroase situaţii de foc fratricid generalizat și astfel, în intervalul 22-30 decembrie 1989 au survenit 857 decese, 2382 răniri de persoane, 585 privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi 409 cazuri de suferinţe mari”, au arătat procurorii în rechizitoriu.

2. A fost trimis în judecată pentru infracțiuni împotriva umanității în Dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990

Și în acest dosar Ion Iliescu a fost inculpat, acuzat de crime împotriva umanității și trimis în judecată, însă tergiversarea dosarului a făcut ca în 35 de ani de la evenimente să nu avem o sentință a judecătorilor.

În rechizitoriu, procurorii l-au acuzat că, alături de alți factori decizionali, a organizat represiunea protestatarilor din Piața Universității (care cereau înlăturarea de la putere a fostei nomenclaturi a Partidului Comunist Român) folosindu-se de minerii din Valea Jiului.

„În luna iunie 1990, cei mai înalți factori decizionali în statul român la acel moment – Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, ajutați de alte persoane apropiate puterii sau care o sprijineau, printre care Măgureanu Virgil – directorul Serviciului Român de Informații, Sârbu Adrian – consilierul prim-ministrului, au lansat o politică de represiune împotriva populației civile din capitală, în urma căreia au fost ucise 4 persoane, 2 persoane au fost violate, s-a vătămat integritatea fizică și/sau psihică a peste 1300 de persoane şi au fost persecutate prin lipsirea nelegală de libertate peste 1.200 de persoane. (…)

Având în vedere amploarea atacului, punerea în aplicare a acestuia a necesitat pentru planificatorii atacului și atragerea unui număr impresionant de persoane, care au acţionat în cunoștință de acest atac, alături de un număr mare de persoane care au acționat fără să cunoască existența atacului, ca urmare a manipulării la care au fost supuse de persoanele care au orchestrat atacul.

În acest sens, pentru punerea în aplicare a atacului, conducerea statului, în special Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, precum și conducerea Serviciului Român de Informații, respectiv Măgureanu Virgil, cu participarea lui Sârbu Adrian, consilier al primului-ministru, au constituit un grup criminal de tip sistemic, eterogen, de natură politică, administrativă, militară și civilă, înlăuntrul căruia a fost implicat un număr mare de persoane, cu o contribuție de natură și conținut diferite la fapte produse la o scară impresionantă. (…)

Din probele administrate a rezultat conivența la nivelul planificării și orchestrării planului infracțional, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican și Măgureanu Virgil jucând rolurile cheie, însă modalitatea prin care au ales să o pună în aplicare a fost prin intermediul altor persoane neparticipante la înțelegere.

Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării”, a anunțat Ministerul Public în aprilie 2025, în momentul în care Ion Iliescu a fost trimis în judecată în Dosarul Mineriadei pentru infracțiuni împotriva umanității.

În vara 1990, aproximativ 10.000 de mineri din Valea Jiului au fost aduși cu trenul în București. Ulterior, după violențele din centrul Capitalei, Ion Iliescu le-a mulțumit minerilor într-un discurs ținut la Romexpo, devenit celebru.

„Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile. Că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu!”, le-a spus Iliescu minerilor.

3. În primii ani de după Revoluție, Ion Iliescu a incitat în mod sistematic populația împotriva societății civile și a opoziției

Prin afirmațiile sale, fostul președinte a încercat să îi demonizeze pe protestarii care solicitau aplicarea Punctului 8 din Proclamația de la Timișoara (înlăturarea de pe scena politică a foștilor activiști comuniști și a foștilor ofițeri de Securitate, care îl viza direct și pe Iliescu, care fusese inclusiv ministru și membru în Comitetul Central al PCR).

În 1990, în timpul manifestației din Piața Universității, Ion Iliescu i-a numit pe manifestanți „niște golani” și „huligani” care provoacă dezordine în centrul Capitalei.

4. A tolerat corupția din rândul membrilor PDSR (ulterior PSD) și a întârziat reformele necesare după Revoluție

Din acest motiv, mulți istorici consideră că, sub Ion Iliescu, România a ratat startul spre democrație și economie de piață, ceea ce a dus la o întârziere uriașă a ritmului de dezvoltare a statului român.

Într-un text publicat pe platforma contributors.ro, istoricul britanic Tom Gallagher, autor al mai multor volume despre România postdecembristă, îl numește pe Ion Iliescu „arhitectul viclean al democrației Frankenstein din România”.

Potrivit istoricului, „un vârtej de schimbări a cuprins Europa de Est în urmă cu aproape patru decenii, iar soarta deloc de invidiat a României a fost aceea de a-l avea pe Iliescu drept arhitect al tranziției post-comuniste.”

„În prima jumătate a anilor 1990, Iliescu a jucat un rol istoric crucial în impunerea unui sistem hibrid, democratic la suprafață, dar nereprezentativ în practică. (…) Noua ordine creată de Iliescu părea concepută pentru a proteja elemente puternice și obscure, precum serviciile de informații supra-dimensionate, de orice control, a genera blocaje legislative și a împiedica ca loialii regimului, care jefuiau statul în diverse moduri, să fie trași vreodată la răspundere în mod corespunzător. (…) În primii ani, cu trei decenii înainte, arhitectura sa constituțională dubioasă a permis instaurarea unei oligarhii a „capitaliștilor nomenklaturiști” care a apărut rapid sub patronajul lui Iliescu. Printre personajele implicate se numărau „milionarii de carton” care și-au folosit conexiunile politice pentru a pune mâna pe cel puțin două miliarde de dolari obținuți sub formă de credite de la cea mai mare bancă de stat, BANCOREX”, mai scrie istoricul.

„Acea democrație de fațadă, aparținând oamenilor din al doilea eșalon ai epocii comuniste și unor noi recruți ai PSD care împărtășeau viziunea lui restrictivă asupra democrației, a fost în mare măsură opera lui Iliescu și a diferiților colaboratori ai săi.

La începutul anilor 1990, Ion Iliescu a jucat un rol important în perpetuarea întârzierii structurale a României. El a fost instrumentul prin care s-au pus bazele unei noi ordini politice ce le-a permis politicienilor să devină persoane privilegiate, cu averi necuvenite, obținute în mod necinstit, și să extindă beneficii de la stat către clienții lor, în timp ce cetățenii obișnuiți rămâneau constant excluși de pe lista beneficiarilor. (…)

El a reușit să saboteze trecerea spre o societate democratică sănătoasă avînd sprijinul structurilor de putere doar parțial reformate, care proveneau din perioada comunistă. Bazându-se pe vechii membri de partid, pe managerii de fabrici venerați, pe o armată de operativi ai serviciilor de informații cu planuri ascunse și pe birocrați anti-reformă din ministere, Ion Iliescu a asigurat înlocuirea unui regim totalitar opresiv cu un sistem capitalist diform, care a favorizat interese privilegiate ce au acumulat averi produse de alții”, mai consideră Gallagher, apreciind totodată că Iliescu „a sabotat șansa României de a se integra în Occidentul democratic într-o manieră comparabilă cu cea a Poloniei sau a țărilor baltice.”

5. Ion Iliescu s-a agățat de putere și a rămas în fruntea statului timp de 3 mandate

Deși fusese deja ales de 2 ori în funcția de președinte al României (în 1990, în celebra „Duminică a orbului”, și în 1992), el a continuat să candideze la președinție și după 1996, obținând un al treilea mandat în anul 2000. Practic, deși Constituția (adoptată printr-un referendum în decembrie 1991) prevedea că un președinte poate avea doar 2 mandate, Ion Iliescu a avut 3 (1990-1992, 1992-1996 și 2000-2004).

La acea dată, Iliescu a motivat că are dreptul de a candida deoarece legea fundamentală ce impunea limita de două mandate prezidenţiale a fost adoptată abia în 1991.

6. L-a grațiat pe Miron Cozma în ultimele zile de mandat

În anul 2004, cu doar câteva zile înainte de terminarea celui de-al treilea mandat de președinte, Ion Iliescu l-a grațiat pe Miron Cozma, liderul minerilor din Valea Jiului, care se afla în închisoare, după ce fusese condamnat în 1999 la 18 ani de închisoare pentru subminarea puterii de stat în timpul mineriadelor.

Grațierea sa a generat însă proteste ample, atât din partea societății civile, cât din partea Statelor Unite și a democrațiilor europene. Confruntat cu o opoziție fermă și reacții dure la nivel diplomatic, Ion Iliescu a revocat a doua zi grațierea, semnând un nou decret prin care a anulat decizia care l-ar fi pus în libertate pe Miron Cozma.

Surse foto: Daniel Mazilu / Wikipedia.org / Fototeca online a comunismului românesc / Wikipedia.org