5 trucuri utile pentru un buchet de flori reușit

Atunci când combini flori pentru a crea un buchet, regulile sunt oarecum identice cu cele după care te ghidezi atunci când inviți mai multe persoane pentru un eveniment. Unele flori pur și simplu nu pot fi puse unele lângă altele, însă altele își completează frumusețea și rezultă un buchet reușit, dacă nu chiar perfect.

Cu ajutorul unor florari, am realizat un set de reguli pentru un buchet de flori reușit:

1. Joacă-te cu culorile din buchete, dar nu prea mult

În primul, rând, trebuie să știi ce vrei să transmiți cu buchetul tău. Roșul declanșează emoție și entuziasm deopotrivă. Galbenul, în ciuda miturilor legate de gelozie, este un aliat al fericirii, în timp ce albastrul înseamnă seninătate, relaxare, destindere.

Atunci când faci un buchet pentru cineva, gândește-te în primul rând la culoarea sa preferată. Apoi, alege florile potrivite și ai grijă ca nuanța preferată să fie pusă în valoare de plante, cu flori sau nu, de culori complementare. Te poți inspira în acest sens de la buchetele prezentate în colecția Flori pentru mama.

Atunci când locuiți împreună și alegi flori pentru soție, iubită sau mamă, trebuie să mai ai un lucru în vedere: ce stare vrei să aduci în casă cu darul tău. Astfel, un buchet care pune în centrul atenției trandafiri albi, clasici, produce un „câmp” de puritate și tradițional în jurul său, rezultând o atmosferă plăcută, intimă. „Ciufulitele” hortensii albastre, pe de altă parte, vor pune serios umărul la o atmosferă relaxată, propice unei dulci leneveli.

Totodată, nu uita că buchetul va fi, pentru o vreme, o parte specială a decorului camerei. Culorile care se potrivesc cu decorul vor produce armonie, dar cele care contrastează sunt și ele tentante, oferind un aflux de energie.

2. Gândește-te bine la formă și textură

Forma unei flori și textura petalelor sale sunt aspecte esențiale ale caracterului său. Calele, de exemplu, cu forma lor aparte și petale ca de cauciuc sunt aproape imposibil de combinat cu alte plante. Sau, dacă nu imposibil, să spunem că e cel puțin riscant să încercăm așa ceva.

Mărgăritarul, pe de altă parte, cu aspectul său de-a dreptul diafan, luminos și spumos este extraordinar de folositor în combinație cu flori mai puternice, dominante, ca trandafirii.

3. Ai încredere în instinctele tale!

Buchetele pot transmite trăiri, emoții. Așadar, chiar dacă te crezi un afon în ale plantelor, gândește-te ce îți transmit ție diversele culori și forme ale anumitor flori. Stai în fața geamului unei florării – dacă e închisă, cu atât mai bine :), nu te deranjează nimeni – până când florile o să înceapă să îți „comunice”, să îți inducă o stare. Există însă și trucuri cu care mergi la sigur, ca să zicem așa.

Cârciumăresele roșii, de pildă, vor crea o atmosferă de vară, simbolizând în același timp fericire și simplitate. Lăcrămioarele, cu ale lor capete plecate de un alb superb, transmit puritate și umilință, pietate. Așadar, poți folosi florile ca pe niște cuvinte cu care încerci să compui un mesaj. Mesajul e buchetul în ansamblu, desigur.

4. Respectă gusturile celui pentru care alegi buchetul!

Un buchet trebuie să creeze o conexiune, astfel încât persoana care îl primește să simtă că buchetul e chiar pentru ea. Știm că sună un pic ciudat acest lucru, dar e cât se poate de adevărat. Unele persoane pur și simplu nu se potrivesc cu buchetele pe care le primesc în dar. Aici, trucurile sunt însă simple. E imposibil să nu fi observat cât de des se îmbracă o persoană într-o anumită culoare. Ai putea alege această culoare drept principală pentru buchetul tău.

Însă, ceva mai original ar fi să alegi flori cu miros apropiat de cel al parfumului preferat. Notează numele parfumului pe care îl folosește și caută pe internet sursa miresmelor principale care îl compun. Vei avea o listă scurtă de flori pe care va trebui să le combini după micile reguli de la punctele anterioare.

5. Florile nu spun nimic atunci când frumusețea lor pălește

Buchetele de flori nu sunt lucruri de cumpărat din timp, oricât ne-am dori să fim de prevăzători. Putem să ne facem din timp planul de buchet – ce flori, ce culori, câte fire din fiecare floare, ce plante ornamentale, ce accesorii de buchet – dar nu buchetul în sine. Durata optimă de livrare a unui buchet de flori este de cel mult câteva ore.

Dacă aveți imagini cu buchete memorabile din viața voastră (poate buchetul de nuntă sau un buchet romantic) le așteptăm la adresa redactia@greatnews.ro. Imaginile vor fi adăugate în acest articol.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.