5 trucuri pentru a organiza o bucătărie mică

Dacă ai o bucătărie mică, știi că poate fi destul de dificil să găsești locul potrivit pentru toate obiectele și ustensilele. Însă, acest lucru nu trebuie să te descurajeze să îți creezi un spațiu frumos și bine organizat. Cu puțină creativitate, planificare și câteva trucuri vei reuși să îți creezi o bucătărie cu un aspect plăcut și să optimizezi spațiul disponibil. În continuare, vei descoperi 5 trucuri care te vor ajuta în acest sens.

1. Alege mobilier multifuncțional

Pentru a economisi spațiu și pentru o mai bună organizare a bucătăriei, optează pentru mobila bucatarie practică și multifuncțională. În loc să cumperi piese separate, care ar ocupa mai mult loc, alege seturi care au mai multe funcții.

Spre exemplu, dulapuri cu sertare pentru depozitarea vaselor și ustensilelor, o masă de bucătărie extensibilă, corpuri cu multe rafturi sau un blat care poate fi folosit și ca loc de servit masa sunt câteva modalități de economisire a spațiului. În plus, dacă ai nevoie de și mai mult spațiu de depozitare, poți opta pentru o insula de bucătărie, care are dulapuri și sertare incorporate.

2. Adaugă rafturi pe perete

Montarea unor rafturi suspendate pe perete poate fi o soluție excelentă pentru a câștiga mai mult spațiu în bucătărie. Astfel, poți elibera sertarele și dulapurile pentru depozitarea altor lucruri. Rafturile pot fi folosite pentru păstrarea condimentelor, a cănilor, a farfuriilor și nu numai. În funcție de stilul în care ai decorat bucătăria, poți alege rafturi din lemn, plastic sau metal. Acestea se întrețin ușor, le poți șterge ușor suprafața cu o lavetă umedă și marele lor avantaj este că pot fi personalizate astfel încât să se potrivească nevoilor tale.

Înainte să le montezi, asigură-te că ai măsurat bine suprafața și că alegi unele potrivite. În plus, ai grijă ca acestea să poată susține greutatea obiectelor pe care urmează să le depozitezi și că le fixezi sigur și stabil, astfel încât să nu cadă. 

3. Folosește compartimente de depozitare

Utilizarea unor compartimente de depozitare poate fi o modalitate excelentă prin care să îți organizezi mica ta bucătărie. Acestea pot fi folosite pentru a depozita condimente, tacâmuri, alimente și multe altele, iar scopul lor, pe lângă organizare, este de a te ajuta să economisești spațiu.

Găsești o varietate de astfel de compartimente, precum cutii, coșuri, suporturi pentru tacâmuri și multe altele. Sunt disponibile în diverse forme și dimensiuni, astfel încât vei găsi unele care se potrivesc cu nevoile tale și cu spațiul disponibil din bucătărie. Asigură-te că le alegi pe acelea fabricate dintr-un material durabil și care sunt ușor de curățat.

4. Folosește culori deschise

Pentru un confort vizual și pentru ca spațiul să pară mai mare și aerisit, trebuie să alegi culori deschise. Albul și galbenul sunt cele mai potrivite pentru a face o bucătărie să pară mai mare și mai luminoasă. Optează pentru un design minimalist, piese de mobilier simple, cu linii curate, care să contribuie la crearea unei atmosfere relaxante. În plus, poți adăuga spoturi luminoase, care vor crea iluzia unui spațiu mai mare și vor crea o atmosferă primitoare.

Evită să folosești culori închise deoarece ele vor crea senzația de spațiu îngust, mai mic și mai întunecat decât în realitate. De asemenea, nu încărca bucătăria cu multe decorațiuni sau alte obiecte.

5. Alege electrocasnice compacte

În locul unor electrocasnice mari și voluminoase, optează pentru modele compacte, care să se integreze cu ușurință în spațiul de care dispui.

Pe piață există o varietate de modele pentru electrocasnice incorporabile și compacte precum frigider, cuptor, plită, mașină de spălat vase și altele. Acestea sunt la fel de eficiente ca modelele standard și te ajută să câștigi spațiu. În plus, pot fi mai ușor de întreținut și de curățat, deoarece le poți manevra mai ușor.

Așadar, cu puțină creativitate și planificare, vei reuși să optimizezi spațiul de care dispui și să îți creezi o bucătărie funcțională și plăcută din punct de vedere estetic.

Sursa foto: Shutterstock