5 milioane de doze de vaccin administrate în România. Suntem la coada clasamentului în Europa

Sursa: Captură RoVaccinare

Doar o mână de țări europene stau mai prost la rata de vaccinare cu o singură doză decât România: Bulgaria, Rusia, Letonia și Croația.

Potrivit statista.com, România a reușit să vaccineze, cu prima doză, doar puțin peste un sfert din populație.

În același timp, Malta a vaccinat peste 70 la sută din cetățeni, în timp ce Marea Britanie – țară cu o populație mult mai numeroasă decât cea a României – a ajuns la peste 68% din cetățeni vaccinați cu prima doză.

Vecinii noștri din Ungaria și Serbia stau și ei foarte bine la rata de vaccinare, ungurii având peste 54% din cetățeni vaccinați cu o doză, în timp ce sârbii se aproapie de pragul de 50%.

″În această seară am depăşit pragul de 5.000.000 de doze administrate în cadrul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19. Până în această seară, în România au fost vaccinate peste 3.158.000 de persoane împotriva COVID-19″, a anunțat platofrma RO Vaccinare, pe Facebook.

Majoritatea țărilor din Uniunea Europeană au reușit să vaccineze cu prima doză o proporție mai mare din populație decât România.

Chiar și așa, autoritățile de la București sunt optimiste că le vor ajunge din urmă. Ținta de cinci milioane de persoane imunizate până la începutul lunii mai pare una realistă.

În România, campania de vaccinare a început în 27 decembrie 2020.

Autoritățile speră să accelereze și mai mult procesul de imunizare, în ciuda scăderii interesului pentru vaccin. Numeroase județe nu mai au niciun cetățean pe listele de așteptare.