5 deserturi delicioase fără pic de zahăr

Toată lumea adoră dulciurile, însă ce te faci cu efectele nocive pe care zahărul le are asupra siluetei dar și asupra sănătății? Nimic mai simplu: înlocuiești zahărul cu alți îndulcitori naturali, care dau un gust mai plăcut și mai aromat deserturilor.

Dacă vei să te convingi de acest lucru, îți prezentăm câteva deserturi absolut delicioase, pentru prepararea cărora nu ai nevoie nici măcar de un gram de zahăr.

Salată de fructe

Este desertul cel mai simplu de preparat, pentru că nu ai nevoie de foarte multe ingrediente, în afară de fructe proaspete, tăiate cuburi. Dulceața e dată de gustul natural al fructelor, iar pentru un plus de savoare poți adăuga puțin rom, vanilie, scorțișoară. Pentru a prepara o astfel de salată, fructele se taie bucăți și se amestecă într-un bol cu ingredientele menționate mai sus, după care se lasă o vreme la rece.

Clătite cu banane și miere

Spre deosebire de rețeta clasică pentru clătite, această compoziție nu conține nici zahăr, nici făină. Pentru o porție ai nevoie de o banană, două ouă, scorțișoară și miere.

Banana se pasează cu o furculiță, după care se adaugă ouăle și scorțișoara și se amestecă bine, până se obține un aluat consistent. Se adaugă puțin ulei într-o tigaie întinsă și se toarnă aluat, care se prăjește la foc mediu câte două minute pe fiecare parte. La final se adaugă mierea și câteva fructe de pădure. Pentru această rețetă poți să folosești miere de calitate de la Auchan, ca să ai garanția unui produs natural, fără zahăr adăugat.

Fursecuri cu fulgi de ovăz

Pentru acest preparat ai nevoie doar de trei ingrediente: o banană foarte bine coaptă, 100 de grame de fulgi de ovăz și două linguri de stafide. Banana se pasează foarte bine, se amestecă treptat cu fulgii de ovăz, iar la final cu stafidele. Se obține o pastă omogenă, care se poate lua cu o lingură pentru a fi așezată într-o tavă acoperită în prealabil cu o folie de hârtie de copt.

Tava se pune apoi la cuptor, unde se lasă la copt 20 de minute, iar la final se obțin niște fursecuri delicioase și foarte sănătoase.

Jeleuri de casă

Ai nevoie de o jumătate de litru de suc de portocale sau orice fel de suc natural de fructe, două pliculețe de gelatină și câteva sute de grame de miere, după gust.

Se pune un pahar cu suc la încălzit, iar înainte ca acesta să înceapă să fiarbă, se adaugă cele două pliculețe de gelatină. Se amestecă și apoi se lasă 10 minute pentru ca gelatina să se dizolve complet, după care sucul din pahar se adaugă peste restul de suc. Se amestecă din nou și se pune miere după gust, iar compoziția se toarnă în forme. Acestea se lasă apoi la frigider circa 4 ore, până când jeleurile se întăresc și pot fi consumate. În lipsa formelor speciale pentru jeleuri, pot fi folosite și tăvițele pentru gheață ale frigiderului.

Cheesecake

Pentru blat ai nevoie de 250 de grame de biscuiți și 100 de grame de unt, iar pentru cremă trebuie 450 de grame de cremă de brânză, 3-4 banane, 250 de mililitri de smântână pentru frișcă și zeama de la o lămâie. 

Biscuiții se mărunțesc și se amestecă cu untul topit, după care compoziția se  așează intr-o tavă de tort cu pereți detașabili și se lasă o jumătate de oră la frigider. În acest timp, se bate crema de brânză cu bananele zdrobite, după care se adaugă smântâna pentru frișcă și o lingură de zeamă de lămâie. Compoziția se adaugă peste blatul din tava de tort și se mai lasă la frigider 4 ore. La final se ornează cu frișcă, felii de banană și cacao.

Încearcă aceste deserturi delicioase fără pic de zahăr! Să ai spor la gătit și să te bucuri de savoarea unor dulciuri sănătoase, alături de întreaga familie.

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.