40 de țări ar putea boicota Olimpiada din 2024, iar organizarea competiției „nu ar mai avea sens”

olimpiada de vară paris

Olimpiada de Vară din 2024 va avea loc la Paris. Foto: Skitterphoto / pixabay.com

Până la 40 de țări ar putea boicota Olimpiada din 2024 de la Paris, din Franța, iar organizarea Jocurilor Olimpice de Vară, plănuite să aibă loc în perioada 26 iulie – 11 august, „nu ar mai avea sens”, a declarat ministrul Sportului din Polonia, relatează BBC.

Kamil Bortniczuk a făcut această afirmație după ce Polonia, Lituania, Estonia și Letonia au respins planul Comitetului Olimpic Internațional de a le permite sportivilor ruși și belaruși să ia parte la competiție.

Ucraina a amenințat și ea că va boicota Jocurile Olimpice din 2024 dacă sportivii din Rusia și din Belarus vor avea voie să participe.

Însă Comitetul Olimpic susține că o astfel de decizie nu ar face decât să „îi pedepsească pe sportivi”.

Bortniczuk a declarat că este posibil să se formeze o coaliție alcătuită din 40 de state, inclusiv Marea Britanie, SUA și Canada, care să susțină blocarea planurilor Comitetului.

„Coaliția din care vom face parte va fi suficient de mare pentru ca Jocurile Olimpice să nu mai aibă sens”, a menționat ministrul Sportului din Polonia.

Comitetul Olimpic Internațional a anunțat că încearcă să găsească o metodă prin care sportivii ruși și belaruși să concureze sub un steag neutru deoarece „niciun atlet nu ar trebui să fie împiedicat să participe din cauza pașaportului său”.

Însă Guvernul Marii Britanii a criticat planul, spunând că este desprins de „realitățile războiului”.

Imediat după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Comitetul Olimpic Internațional a restricționat accesul sportivilor din Rusia și Belarus la viitoarele Jocuri Olimpice, însă acum susține că aceștia nu ar trebui discriminați.

Miniștrii Sportului din Letonia, Lituania, Estonia și Polonia au anunțat că statele se vor opune oricărui efort din partea Comitetului Olimpic de a le permite rușilor și belarușilor să participe.

„Eforturile de a permite revenirea atleților ruși și belaruși în competițiile sportive internaționale sub masca neutralității legitimează ampla propagandă și deciziile politice ale acestor țări”, au mai transmis autoritățile din statele baltice.

Foto: Skitterphoto / pixabay.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:



Cele mai noi articole ale noastre:

Exit mobile version