40.000 de lei de la stat, fără dobândă, pentru tineri. Câți au cerut credite „Investește în Tine”

FOTO: TheDigitalWay/Pixabay.com
FOTO: TheDigitalWay/Pixabay.com

În două săptămâni de la demararea programului „Investește în Tine”, CEC Bank a primit peste 500 de solicitări de finanțare, iar numărul este în continuă creștere.

220 de cereri au documentația completă și sunt în curs de analiză, iar 10 credite au fost deja aprobate. Potrivit reprezentanților băncii, citați de Hotnews.ro, aproximativ 50% din numărul celor care au solicitat credite sunt tineri cu vârste între 16 și 26 de ani.

Guvernul a aprobat programul „Investește în Tine” în luna iunie. Tinerii între 16 și 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei. Cei între 26 și 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei.

Aceștia trebuie să fie în sistemul de învățământ sau să urmeze cursuri de specializare, iar banii pot fi folosiți pentru educație, sănătate sau sport.

Potrivit Guvernului, actul normativ va avea un impact favorabil în integrarea tinerilor pe piaţa muncii şi creşterea ocupării cu circa 10.000 de persoane anual.

Rata dobânzii pentru creditul acordat, precum şi cheltuielile privind comisioanele de analiză şi de gestiune a garanţiilor vor fi suportate din bugetul de stat, prin bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor creditului.

Creditul se acordă pentru o perioadă maximă de 10 ani, inclusiv perioada de graţie. Beneficiarul împreună cu finanţatorul stabileşte de comun acord o perioadă de graţie, cu obligaţia finanţatorului de a asigura o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, nu mai mult de 5 ani. Pentru acordarea creditului beneficiarul va fi însoţit de cel puţin un codebitor, dacă nu este el angajat.

Destinaţia creditului este de a acoperi nevoile tinerilor privind educaţia, sănătatea, cultura şi sportul. Se consideră cheltuieli eligibile următoarele cheltuieli ale familiei:

a) plata cărţilor, rechizitelor, cursurilor, revistelor de specialitate;
b) plata creşelor, grădiniţelor, şcolilor particulare;
c) plata cursurilor de specializare/calificare;
d) plata cursurilor de pregătire profesională;
e) taxe de studii aprofundate, master, doctorat, MBA, etc.;
f) plata chiriei şi a utilităţilor;
g) plata locurilor de cazare în căminele studenţeşti;
h) o parte din construcţia sau achiziţia unei locuinţe;
i) modernizarea sau renovarea unei locuinţe;
j) costul medicamentelor, analizelor, serviciilor dentare şi al intervenţiilor chirurgicale;
k) cheltuielile de transport pentru deplasări la manifestări ştiinţifice şi concururi;
l) abonamente sau bilete culturale: cinema, teatru, operă, bibliotecă, muzee;
m) costul publicării cărţilor sau al studiilor de specialitate;
n) articole sportive;
o) taxa de participare la manifestări ştiinţifice şi concursuri;
p) achiziţionarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, softuri de specialitate.

Reporter Greatnews, Ionuț Fantaziu a fost jurnalist în redacțiile Opinia Studențească, Ziarul de Iași, Evenimentul zilei, Yahoo News și a colaborat cu diverse publicații din domeniul științei și tehnologiei.