4 probleme pe care le poţi avea când schimbi instalaţia electrică

Sursa foto: unsplash.com

Schimbarea instalației electrice este unul dintre cazurile în care cel mai bine te adresezi unui specialist, deoarece te poți lovi de provocări pe care nu le poți gestiona. Dacă apelezi la un electrician, acesta va identifica cu o mai mare ușurință problemele, deoarece acestea pot fi variate și mai greu vizibile pentru cineva care nu are cunoștințe în domeniu. Iată de ce probleme te poți lovi atunci când vine vorba despre instalația electrică și cum le poți face față fără probleme.

Tablouri electrice vechi

Tabloul electric reprezintă de fapt locul unde sunt montate siguranțele întregii case; ca un fel de inimă a întregii rețele electrice. La casele mai vechi și tablourile electrice sunt pe măsură, în sensul că nu s-a făcut trecerea de la tablouri electrice cu siguranțe fuzibile la tablouri electrice automate. Schimbarea tabloului electric nu este o problemă foarte mare, însă ar ar trebui să ai în vederea unui astfel de tablou electric modern, pentru a nu mai fi nevoit să schimbi de fiecare dată siguranțele. Magazinele online au o varietate de tablouri electrice, iar tu vei putea alege produsul necesar, în funcție de specificațiile tehnice menționate de către electrician (tablou electric cu un anumit număr de module, aparent, îngropat etc.).

Prize foarte vechi

Prizele sunt adesea ignorate când vine vorba despre instalația electrică. Totuși ele sunt puncte cheie în ceea ce privește alimentarea casei cu energie electrică, drept pentru care prima grijă atunci când vine vorba despre ele este să verificăm dacă acestea sunt fixate bine și dacă legăturile firelor sunt corect realizate. 

De asemenea, ar trebui verificată și protecția la nivel exterior, deoarece prizele moderne oferă această posibilitate, limitând astfel accidentarea utilizatorilor.

Dulii vechi, arse din cauza solicitării

Uneori chiar și instalațiile electrice obosesc, iar din acest motiv au apărut și tehnologiile moderne de iluminare. În locul becurilor uzuale, astăzi folosim tehnologia LED, mai avantajoasă atât din punct de vedere al iluminării, cât și din punct de vedere al protecției instalației. Spre exemplu, un lucru destul de puțin știut despre becurile vechi este acela că ele se supraîncălzesc în dulii, drept pentru care materialul acestora începe să se topească sau să reacționeze la variațiile de tip cald-rece. Rezultatul constă adesea în topirea plasticului duliei și în incapacitatea de a mai scoate becul, ceea ce compromite instalația, dar și corpul de iluminat. Soluția constă în alegerea unor becuri moderne, care nu se supraîncălzesc, în alegerea unor corpuri de iluminat calitative, dar și în realizarea unei instalații corecte, după o verificare prealabilă a firelor existente. În acest fel sunt minimalizate riscurile de defectare, iar tu te vei putea bucura de un iluminat modern, sustenabil chiar.

Compromisuri la nivelul instalațiilor electrice

Deși la acest nivel de pericol nu ar trebui să fie nici măcar menționate compromisurile, unii ”meșteri” găsesc de cuviință că nu se întâmplă nimic dacă realizează contacte imperfecte, continuități cu folie de aluminiu sau orice altă manevră care să pună sistemul electric în mișcare. 

În realitate, ar trebui inspectate foarte bine toate elementele de alimentare, pentru că acestea vor fi primele care vor reacționa, încercând astfel să te asiguri că nimic nu este pus sub semnul întrebării. Spre exemplu, un variator de lumină care are în interior hârtie, ca material izolator, va prezenta un risc crescut de incendiu, aceasta fiind o practică veche pe care o realizau unii electricieni în trecut. 

Instalația electrică poate fi periculoasă dacă nu este realizată așa cum trebuie, deoarece electricitatea are un rol în sine foarte puternic. Trebuie evitate compromisurile și trebuie remediate problemele încă din stare incipientă, tocmai pentru ca acestea să nu se transforme în adevărate pericole, de-a lungul timpului. 

Jurnalist GreatNews, Dan Arsenie lucrează în presa centrală din 2007 şi a scris pentru publicaţii ca Evenimentul Zilei, realitatea.net şi Yahoo News România. Scrie cu pasiune reportaje şi portrete jurnalistice şi acordă o atenţie ridicată promovării oamenilor frumoşi şi a locurilor frumoase din România.