AcasăAlegerile editorilor3 investiții minime care sporesc atât farmecul, cât și siguranța casei tale

3 investiții minime care sporesc atât farmecul, cât și siguranța casei tale

-

Dacă ți-ai construit o casă, probabil vrei ca ea să rămână în familia ta generații după generații. Iar pe lângă confort și aspectul plăcut, scopul unei case este să-ți ofere siguranță deplină. Însă pentru spărgători, locuința ta poate părea o ofertă de nerefuzat.

Un simplu gard și o ușă metalică nu mai sunt de ajuns pentru a ține departe hoții dibaci și determinați. Iată în ce ar trebui să investești pentru a proteja casa și familia ta de infractori, dar și pentru a avea o locuință mai plăcută.

Lumini puternice de exterior

O lumină puternică cu senzori va face un hoț să se gândească de două ori înainte de a folosi ușa de la intrare, însă poate mai importante sunt luminile de pe stradă. Acestea sunt instalate de către primărie, însă luminile pot fi ineficiente sau se pot defecta rapid.

Dacă, de exemplu, locuiești într-un cartier rezidențial și consideri că strada ta este prea întunecată, fă tot posibilul pentru a rezolva problema iluminatului stradal. Adresează o cerere primăriei în a cărei rază te afli și specifică și ce tip de lumini dorești să fie instalate. Reține că becurile LED sunt, în momentul de față, cea mai economică, ecologică și durabilă opțiune, ele oferind lumină puternică de orice culoare.

Plante plasate inteligent

Un gard de metal este ușor de escaladat, iar simțul estetic nu te lasă să pui sârmă ghimpată în vârf și țepușele metalice nu vor fi foarte eficiente împotriva unui hoț agil.

Un gard viu inteligent plantat poate fi o barieră greu de străpuns. Poți opta pentru un gard viu înalt sau pentru unul scund și tuns în mod periodic. Chiar dacă nu îți va oferi multă intimitate, dacă va fi suficient de scund, îi va da hoțului prea puține opțiunii în privința unei posibile ascunzători.

 

În plus, puține lucruri pot înfrumuseța grădina ta mai mult decât un gard viu. Plasează inteligent și câteva tufe dense de trandafiri spinoși, pentru a crea veritabile capcane pentru hoți. Le poți planta în imediata vecinătate a gardurilor sau a ferestrelor.

Un câine

Imaginează-ți câtă bucurie aduce un patruped familie tale! Apoi imaginează-ți cât de repede va face un hoț cale întoarsă când va auzi lătratul unui câine care se mai și îndreaptă spre el cu viteză fulminantă.

Câinii sunt cu adevărat prietenii oamenilor și inamicii spărgătorilor. Alege un câine de talie mare, dresează-l corespunzător și lasă-l să stea în curte, cel puțin cât vremea îți permite. Nu este însă o idee bună să-l ții legat în lanț; pe lângă faptul că este inuman, câinele nu va mai putea să acționeze în cazul în care ar avea de a face cu un infractor.

Mai degrabă, ia încă un câine, pentru ca primul să nu se plictisească atunci când rămâne singur. Vei dubla protecția locuinței, iar zilele de weekend petrecute în curtea casei vor deveni mult mai distractive cu doi căței.

Sursă foto: Shutterstock.com

Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos:


Sorin Breazu
Sorin Breazuhttp://greatnews.ro/
Ziarist sportiv al Greatnews. A început la Evenimentul Zilei, în 2008. De atunci, a colaborat și cu HBO Club, Yahoo! News România și Sport News. Pe lângă materialele despre sport, abordează, cu precauție, și anumite știri externe.

RĂMÂI MEREU CONECTAT CU NOI

302,134FaniÎmi place
391CititoriConectați-vă
122AbonațiAbonați-vă
52FollowersFollow

CINE, CE, CUM?

Care sunt județele cu cele mai multe case fără apă curentă

0
O „radiografie” a confortului de acasă scoate la iveală diferențe mari între județele României în privința unor dotări care, în Europa acestui secol, sunt...

250.000 de români cer coborârea vârstei de răspundere penală la 10...

0
După ce un adolescent în vârstă de 15 ani din județul Timiș a fost ucis de 2 colegi de școală, dintre care unul avea...

Miliardarii americani cu interese în Groenlanda. Lista magnaților tech care au...

0
Deși președintele Donald Trump a legat în mod repetat Groenlanda de nevoia de securitate a SUA, cea mai mare insulă de pe planetă are...