Două ventilatoare mobile de înaltă performanță au ajuns la medicii din linia întâi de la Spitalul Județean Suceava și de la Spitalul Clinic Victor Babeș din București.
Cele două ventilatoare Mindray SV600 achiziționate prin intermediul platformei „Donează pentru linia întâi” au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.
Ventilatoarele dispun de tehnologii avansate de asistență clinică îi ajută pe medici să salveze vieți.
„Acest ventilator este vital pentru pacienții cu infecție cu COVID-19, pentru că ei dezvoltă insuficiență respiratorie severă și ajung în imposibilitatea de a respira singuri, iar aparatul le înlocuiește plămânul și îi menține în viață. Este important ca oamenii să ajute și să doneze pentru a ajuta în primul rând personalul să se protejeze cu materialele necesare pentru a avea grijă de pacienți, pentru că dacă personalul se îmbolnăvește, atunci de pacienți cine mai are grijă”, a spus Delia Stanciu, medic primar ATI la Spitalul Clinic Victor Babeș.
„Donează pentru linia întâi” este o inițiativă aparținând Băncii Transilvania, Mobexpert, Bitdefender și eMAG, dezvoltată cu scopul de a-i susține pe medici și personalul medical, precum și pe toți cei din prima linie care luptă direct cu pandemia COVID-19.
Prin intermediul platformei, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție, au fost donate medicilor din spitale. De asemenea, peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri au fost distribuite către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari prin intermediul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Astfel, medicii de familie au intrat în posesia a 1.121.800 de măști, iar asistenții sociali de la casele de copii și căminele de bătrâni, care se expun riscului de a contacta virusul, au primit 1.000.000 de măști.
Polițiștii care veghează ordinea publică au beneficiat de 700.000 de măști, iar Armata Română de 500.000 de măști. De asemenea, jandarmii au intrat în posesia a 260.000 de măști și polițiștii de la frontieră, cei aflați printre primii care iau contact cu românii care întorc în aceste zile acasă din zone cu risc, câte 260.000 de măști, la fel și pompierii și salvatorii SMURD.
Până acum inițiativa a adunat în jurul ei peste 20.000 de oameni care s-au implicat cu donații. De asemenea, Metropolitan Life a devenit partener al inițiativei, printr-o donație de un milion de lei.
Cele mai multe donații raportate la numărul de locuitori au venit din Voluntari, Florești, Popești Leordeni, Otopeni și București. Până la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Iași.
În continuare este nevoie de donații pentru a-i proteja pe cei din linia întâi care au grijă de noi. Toți cei care doresc sa contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.eMAG.ro/doneaza. Tot aici poate fi urmărită situația în timp real a donațiilor și statisticile.
Foto: 12019 / pixabay.com
Dacă folosești des Instagram, poți găsi o mulțime de lucruri interesante postate de GreatNews pe contul nostru, accesibil la linkul de mai jos: